Duminica 22 Decembrie

Clujean blocat într-o zonă foarte periculoasă din Masivul Retezat, recuperat de salvamontiști: „În faţa sa era o prăpastie”


Un bărbat de 40 de ani, din Cluj-Napoca, a rămas blocat, în noaptea de joi spre vineri,  într-o zonă foarte periculoasă din Masivul Retezat. Pentru că în fața lui se afla o prăpastie, clujeanul nu a mai putut să se întoarcă sau să înainteze, astfel a fost nevoie de intervenția unei echipe a Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, care a reușit să-l recupereze. 

Clujeanul plecase joi, 26 septembrie, din zona Cârnic şi intenţiona să ajungă la Tăul Ţapului, însă a scurtat drumul de la traseul normal şi a ajuns în zona de abrupt a Porţilor Închise.

Zona este una foarte periculoasă. Turistul a încercat să coboare mai repede spre Tăul Ţapului, a scurtat drumul şi a rămas blocat la circa 80 de metri de creastă. Nu a mai putut să se întoarcă, dar nici să înainteze pentru că în faţa sa era o prăpastie. Am reuşit să-l recuperăm după ce l-am adus într-un loc sigur cu ajutorul corzilor şi al sistemelor de lansare", a explicat, pentru AGERPRES, salvamontistul Doru Oprişoni, din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Potrivit acestuia, cei cinci salvamontişti care au luat parte la acţiunea de salvare au efectuat mai multe coborâri în rapel şi au organizat două ateliere de lucru cu corzi până au reuşit să-l urce, din nou, pe creastă, pe turist.

Clujeanul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat de salvamontişti la Cârnic. 


Comentarii Facebook