Miercuri 25 Decembrie

Clujean care vrea să se mute în Florești, băgat în sperieți de locuitorii comunei: „Stai acolo! Nu mai primim vinituri/Fugiți cât vedeți cu ochii”


După ce a anunțat pe rețelele de socializare că vrea să se mute în Florești, un clujean a fost bombardat cu zeci de comentarii de la locuitorii celei mai mari comune din România. 

În timp ce unii i-au recomandat diferite zone și i-au spus că Floreștiul are destul de multe puncte tari, alții au încercat să-l sperie pe clujean pentru a-l ține cât mai departe. 

Tânărul a postat următorul mesaj: „Merită să trăiești în Florești? Care sunt zonele de evitat? Mulțumesc.”, iar apoi a început o dezbatere în toată regula. 

Cea mai organizată zonă în Florești este cartierul Terra. Aglomerație este, ca în toate localitățile populate, dar cei care se plâng să se gândească de ce nu fug de aici, unde nu este așa aglomerat. Părerea mea este că Florești este o localitate tânără, cu oameni frumoși! Cu probleme, ca în orice comunitate din lume, dar faină!

Peste tot este aglomerație la orele de vârf. Depinde ce priorități. Dacă vreți parc/școală/grădiniță, alegeți zona Stejarului/Teilor sau împrejur

Nu merită, evitați toate zonele.

Eu aș evita de tot Floreștiul, dar bugetul nu m-a lăsat să nu-l aleg.

Păi, dacă nu merită, de ce nu vă mutați din Florești? Și Clujul și Floreștiul sunt foarte aglomerate.

Eu stau pe Șesu de Sus și fac o oră până în Mărăști la ora de vârf; ce tot vă plângeți? Așa este peste tot, chiar și în Europa, unde sunt orașe mari

Doar dacă lucrezi de acasă.

Stai acolo! Nu mai primim vinituri

La 2000€/mp cum să nu merite? Gândiți-vă că peste gard e de la 3000€/mp în sus

Dacă nu ieși din casă, merită. Uneori, se mai ia apa și curentul, dar în 5-10 ore revin, n-ai treabă

Fugiți cât vedeți cu ochii, ghetou, mizerie, lipsă trotuare, lipsă infrastructură, lipsă școli și gradinite, lipsa cabinete medicale, lipsă tot, mașini căcălau, mai bine mai astepți și iei oriunde altundeva”.

Comentarii Facebook