Duminica 22 Decembrie

Clujean de 61 de ani prins beat la volan în trafic. Polițiștii l-au văzut conducând haotic pe stradă


Polițiștii clujeni au depsitat, serile trecute, un conducptor auto de 61 de ani care s-a urcat la volan deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.

”La data de 23 mai a.c, în jurul orei 22.50, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat un conducător auto în timp ce se deplasa cu un autoturism într-un mod sinuos, pe strada Mamaia, din municipiu”, informează IPJ Cluj. 

Conducătorul auto în vârstă de 61 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Bărbatul a fost reţinut de polițiști pentru 24 de ore. 

Comentarii Facebook