Clujean de 66 de ani reținut de polițiști după o urmărire în trafic. Era RUPT de beat și mergea pe contrasens
Polițiștii clujeni au observat, miercuri seară, în jurul orei 20.30, un conducător auto care circula pe contrasens pe strada Calea Victoriei, din municipiul Turda.
Oamenii legii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase și au pornit în urmărirea conducătorului auto. Ulterior, bărbatul a oprit în dreptul unui imobil de pe strada Ponorel, iar polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Turda.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv, indicând o concentrație de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Întrucât conducătorul auto în vârstă de 66 de ani a refuzat recoltarea probelor biologice, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
1 Comentariu
Clujan get beget de cateva generatii stiute numa de ma-sa. Bravo.