Clujean hărțuit de controlorii CTP, cu toate că avea abonament valabil: Încercau să mă dea jos din autobuz
Un clujean susțină că a fost hărțuit de controlorii CTP, vineri, în timp ce se afla în troleibuz.
În momentul în care aceștia au venit să controleze biletele sau abonamentele, bărbatul nu reușea să își găsească portofelul în geantă, iar de aici, spune el, lucrurile au început să degenereze, controlorii manifestând un comportament agresiv la adresa sa.
Controlorii au încercat să îl dea jos din mijlocul de transport în comun, iar când călătorul le-a zis că nu vrea să se dea jos, spunându-le să îi dea amendă pe loc, cu proces verbal, pentru că trebuie să ajungă la destinație rapid, aceștia au devenit și mai violenți verbal.
Mai mult, după ce într-un final bărbatul a reușit să își găsească portofelul în care avea un abonament valid, unul dintre controlori i l-ar fi luat și s-ar fi dat jos din mijlocul de transport în comun cu tot cu act.
”Ieri, în data de 7 iulie 2017 am fost ținta unui comportament inadmisibil din partea unor controlori C.T.P., în civilizatul nostru oraș care se vrea Cluj-Napoca.
În jurul orelor 19: 20 în timp ce mă aflam în troleibuzul cu nr. 25, din stația de pe str. Memo au urcat doi controlori de bilete. În momentul în care am auzit că solicită ,,biletul sau abonamentul la control”, am început să-mi caut în geantă portmoneul în care îmi țin abonamentul. Unul dintre controlori în momentul în care a observat că îmi caut în geantă și nu găsesc ce caut, a trecut pe lângă mine, prefăcându-se că verifică alți pasageri (se observa că din acel moment era în mod vădit dezinteresat) nerăbdător fiind să se întoarcă la mine. În câteva secunde s-a ființat cu pieptul scos în fața mea și mi s-a adresat cu ,, Hai mă arată odată abonamentul!”. Am mai căutat câteva secunde în geantă (geanta având mai multe compartimente) și pentru că nu mi-am găsit portmoneul i-am răspuns politicos: ,, Îmi pare rău, am abonament dar se pare că nu este la mine, probabil mi-am uitat acasă portmoneul în care îl țin.”. Acela a fost momentul catalizator care a stârnit comportamentul golănesc al controlorului. A zbierat la șofer să nu pornească din stație, spunându-mi ,, Hai, dă-te jos!”. I-am răspuns (la fel de politicos): ,, Îmi pare rău, nu cobor pentru că trebuie să ajung undeva și nu mi se pare normal să cobor în condițiile în care am un abonament plătit. Puteți să verificați”. Răspunsul controlorului a fost: ,, Cum adică nu cobori mă! Treci, hai dă-te jos!”. I-am zis în continuare că nu cobor din troleibuz. Răspunsul controlorului a fost: ,,No nu-i nimic că stăm aici și plătești tu motorina, cât staționează trobeibuzul ” (!!!). Același lucru i l-a spus și șoferului ,, Nu porni, stai aici în stație cu motorul pornit să plătească ăsta motorina”. La un moment dat unul dintre pasageri a strigat către șofer să pornească, să nu-i țină în stație. Între timp, după ce și-a terminat rondul celălalt controlor (foto dreapta) a venit și el acolo întrebându-l pe celălalt ,, Care e ăla fără bilet că îl dau eu jos”. Celălalt a indicat cu capul către mine spunându-i ,, Ăsta!”. Toată această scenă s-a desfășurat într-o manieră extrem de gălăgioasă, controlorul urlând în loc să vorbească, iar ceilalți pasageri au fost vizibil intimidați de acest comportament, motiv pentru care nu a intervenit nimeni ci doar dezaprobau din cap comportamentul controlorului.
Urmează partea a doua:
A venit celălalt controlor înfățișându-se în fața mea în același mod intimidant și mi-a zis la fel: ,, Hai mă dă-te jos!”. I-am spus că nu cobor din troleibuz, pentru că am abonament, dar l-am uitat acasă și i-am solicitat să-mi întocmească proces-verbal contravențional. Răspunsul controlorului a fost ,, Nu-ți fac niciun proces-verbal, dă-mi 30 de lei și pleci ” (!). I-am zis că nu-i dau niciun ban, să-mi întocmească proces-verbal. Mi-a zis ,, Aaa, deci ești șmecher? Lasă că ți-arăt eu ție!. Stai că sun la poliție, să ne aștepte în capăt și îți zic eu că procesul-ăla-verbal nu-l anulezi tu”. A strigat la șofer să pornească și să nu mai oprească în stații, să meargă până în capăt la depou. Am zis că sunt de acord să vină poliția, motiv pentru care am sunat-o pe prietena mea să vină în ultima stație să-mi aducă portmoneul pentru a face dovada faptului că am abonament. Prietena mea mi-a spus la telefon că nu mi-am uitat acasă abonamentul ci mi l-a pus ea cu o zi înainte în geantă între cărți și să caut acolo. Am căutat din nou în geantă, între cărți, am găsit portmoneul, am scos abonamentul și le-am spus ,, Îmi cer scuze, uitați, vedeți că am abonament?”. Unul dintre controlori a zis ,, nu mă interează”, iar celălalt mi-a zis ,, dă să văd”. I-am înmânat abonamentul, moment în care, când s-au deschis ușile în stația de pe Moților a coborât cu abonamentul meu în mână spunându-mi ,, Hai jos după el dacă îl vrei!”. Bineînțeles că nu am coborât, pentru că vroiau cu orice preț să mă dea jos din troleibuz, cu toate că între timp le-am prezentat abonamentul. Nu știu exact care este motivul pentru care au dorit cu orice preț să mă dea jos din troleibuz. Menționez că în aceeași folie în care am abonamentul C.T.P. pe care controlorul mi l-a sustras, îmi țin și abonamentul pe Fany, pentru că fac naveta între două orașe pentru a munci. În momentul în care cotrolorii au coborât din troleibuz cu abonamentul meu unul dintre ei a afirmat că ,, Ce te crezi mai șmecher că mine? Lasă că ți-arăt eu, că am mai fumat eu de ăștia ca tine”. I-am zis ,, OK! O să vedem dacă ai mai fumat de ăștia” , am scos telefonul și le-am făcut o fotografie, cel din dreapta încercând să întoarcă capul ca să nu-l surprind, motiv pentru care în fotografie apare din profil, însă se observă că în mâna stângă ține abonamentul meu. Fotografia este făcută din troleibuz, din fața ușii înainte de a se închide ușile.
După ce au coborât aceste două personaje, oamenii au început să reacționeze, până în acel moment fiind speriați de comportamentul lor, motiv pentru care au început să exclame: ,,incredibil cum se comportă angajați ai statului; bine că îi plătim din banii noștri etc”. De îndată ce urma să cobor la destinație, am intenționat să merg la secția IV de poliție (Mănăștur) și să fac o plângere împotriva acestor controlori, pentru furt.
În următoarea stație ,, Grădini-Mănăștur”, l-am observat pe cel care m-a deposedat de abonament că se apropie de mine cu abonamentul în mână, mi l-a dat înapoi și mi-a spus ,, Nu fii așa tare în gură că data viitoare ți-arăt eu ție”. I-am spus să le fie rușine pentru comportamentul ăsta golănesc și că ar trebui să se comporte civilizat cu pasagerii, pentru că au această obligație legală în calitate de angajați ai statului. Mi-a replicat ,, Lasă că vezi tu comportament frumos” și a plecat.
Mie nu-mi vine să cred că oameni cu un asemenea comportament și nivel de educație au putere de control asupra pasagerilor în Clujul anului 2017. Pur și simplu urcă în mijlocul de transport și încep să se comporte ca niște borfași cu o atitudine care sugerează mai degrabă intenția de a face scandal decât de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu.
Nu înțeleg acest comportament, nu știu care sunt intențiile lor în condițiile în care au refuzat să-mi întocmească proces-verbal de contravenție deși le-am cerut acest lucru, mi-au confiscat abonamentul ( de fapt abonamentele, că erau două în folie), mi-au cerut bani, au vorbit extrem de urât, sfidător și amenințător.
Corect ar fi fost să-mi dea amendă dacă era cazul de amendă sau, după ce le-am prezentat abonamentul și mi-am cerut scuze, să-și ceară scuze și să-și vadă de treabă. Și în primul rând să fi vorbit civilizat nu folosind expresii: ,, ești șmecher; ți-arăt eu ție; treci mă dă-te jos sau am mai fumat de ăștia””, povestește tânărul.
Clujeanul le cere și ajutorul martorilor la incident, care sunt dispuși să dea declarație privind cele întîmplate, pentru a putea lua măsuri legale împotriva acestora, precizând că ”asemenea derapaje comportamentale nu trebuie ignorate ci sancționate”.
55 Comentarii
Pot confirma ca acesti controlori sunt violenti in limbaj cel putin!! Este INADMISIBIL ca nimeni nu ia nici o masura sa-i civilizeze cat de cat!! Au un comportament urat la adresa calatorilor, vorbesc urat, urla la ei si nimeni nu ia nici o masura!!! De ce? De ce suntem tratati astfel pe banii nostri? Boc-ule, se aude?? Treci si ia masuri. Exista un… Citeste mai departe
Pentru aia care scriu mai jos ca trebuia sa se dea jos cand i-au cerut controlorii, FALS!
Conform legii si regulamentului ctp, controlorii NU au dreptul sa te dea jos daca nu ai bilet, ci sa isi faca treaba cu amendatul tau in mers si unde doreste calatorul sa coboare, acolo coboara si ei cu el daca n-au terminat de facut procesul verbal.
Tot… Citeste mai departe
Eu ma intreb ce face boc ,unde e el in situatiile astea de urgenta si de nevoi a orasului ,oare ii tihneste mancarica cea buna de acolo din restaurantele de lux pe unde se ascunde ,pe banii nostri? Cum il mai suporta pamantul....si noi clujenii....
Cu regrete te anunt ca nu avem nevoie de tine aici, cauta sitirile de politica.
mda.... oare tot boc sa fie de vina si aici ?
trebuie doar sa va uitati la o poza cu directorul RATUC, restul vine de la sine.
e un domn bine,are ceva al lui,e f.serios,increzator in propriile forte,mie imi place
Da e un domn foarte corupt,are 150 kg,ar vinde-o si pe masa sa faca ceva lovele,e in aceasta functie de o suta de ani,si nu are o solutie cu boctareii repetenti,a adus toate caroseriile de autobuse,carcase folosite doar in Mongolia.Nu exista saptamana sa nu fie incidente cu needucatii controlori,sa faca drecu o specializare,in care sa invete cum trebuie… Citeste mai departe
Urangutanii de bocteri.is cea mai urata specie.
Bine ca am aflat ca troleibusu merge pe motorina,mai o faza cu tramvaiu ca in fata garii i'a cazut toba de esapamemt...tare sau ce?cat despre handilaii aia de controlori n'ai la ce sa te'astepti mai mult,ei fiind toti "domni de panta",adica mocani prosti si retardati cu 4 clase,da' sigur ca si pasageru trebuia sa fi cooperat altfel,da'te in pulla mea… Citeste mai departe
Hai sa fim seriosi, ce om serios s-ar angaja controlor? Asta ii meserie pentru golani fara scoala si care nu vor sa munceasca. Asa-zisa lor munca inseamna sa insulte si sa injure calatorii si sa-i ameninte si sa-i loveasca pe oameni. Ei is doar niste taraneti retardati care n-ar face fata nici macar intr-o fabrica si au gasit si ei o modalitate de a-si… Citeste mai departe
NENE la CTP is salarii mari e mai bine ca in paza sau bodyguarzi de baruri si disco unde tot cu betivi si smecheri ce vor sa intre moca ca la CTP ai de a face , aici vor sa se dea moca cu troleu , plus ca lucra ziua nu baga noaptea ca huhurezele iar cand e cald se retrag in ceva barulet la umbra
dada salarii mari visezi tu ,controlorii au salariul minim pe economie ,ba chiar mai putin daca nu isi fac planul sunt penalizati iar soferii au chiar sub salariul minim (daca scazi orele lucrate sambata -duminica ramai cam la 1000 lei ) asa ca nu trebuie sa te astepti ca angajatul CTP sa iti mai sarute si curul… Citeste mai departe
Tu suferi de retard, prietene, nu iti mai da cu parerea pe nicaieri!! Astia mai primesc si bani pentru prestatia lor??? Nu am stiut ca infractiunile pe care le comit aceste animale sunt remunerate.
ar pierde juma de zi cu de astia. daca ar sta controlorii dupa uituci de astia 10 minute pana isi gasesc ei abonamentul sau suna o ruda ca "nepoata, unde imi e mie abonamentul".
trebuia sa te dai jos pana rezolvai situatia si gata.
In sec xxi, intr un oras smart city cum e Clujul, sa nu poate fi verificate abonamnetele online?!? Ii zici cnp, orice, si te vad daca esti in sistem...Revenind la subiect, cine a fost in Bukles cu ratb-ul, controlorii poarta vesta, si sunt niste mielusei comparativ cu bocterii de Cluj. Asta e cealalta extrema, cu romanii e mai greu sa fii "bland" dar… Citeste mai departe
Corect! Controlorii lui Boc sunt total neprofesioniști. Mai sunt și lași. La țigani le spun sărutmâna, iar cînd este vorba de o persona decentă o iau cu heirupul... Poate află și Neag Liviut ce fel de angajați are...
Mi se pare de bun simt sa ai abonamentul, biletul, SMS-ul la indemana atunci cand folosesti CTP. Unora le place sa se dea in spectacol ieftin. Mie ca si pasager, nu-mi convine ca autobuzul sa stationeze aiurea pentru ca un uituc ori imprastiat a uitat unde si-a pus valabilitatea calatoriei. Si astia, controlorii isi fac serviciul, nu zic ca sunt cei… Citeste mai departe
Hai baaa, ma lasi cu fazele astea? Citeste tot textul. Omul a zis ca si l-a uitata acasa si sa ii dea pe loc amenda, dar ei nu au vrut și i-au cerut bani. Omul deja acceptase sa primeasca amenda inainte de a-si gasi abonamentul.
tu vb doar de o singura versiune a povestii,varianta controlorilor inca nu-l stim
Citeste totul mai analfabetule, asa sa vorbesti cu muma-ta, obrazniciune! daca nu esti in stare sa citesti un articol nu te screme sa scrii, psihoticule!
Fratioare , dar numai de tarani te impiedici in Clujul pastorit de cosasul Boc !!!!!! Asta mai poate fi numit oras ? Intreb si eu . . .
Ei hartuiesc numai fraierii platitori de taxe. De *****i nu se ating ca le e frica si pensionarii care merg din grigorescu pana in marasti sa faca piata au gratuit de la domnul primar.
Aceeiasi pensionari, in mare parte votantii PSD, care au muncit" o viata intreaga, sunt plini de tupeu si nesimtire. Te ridica de pe scaune te imbrancesc si te… Citeste mai departe
De luni pe care nu aveti bilet va pisham pe cap sa va creasca trandafiri.
Iar pe parapante le-om duce la capat sa le controlam mai amanuntit
Mwie va zic!
Asemenea, taran prost de boacter
Perfect ciobane numai asa o sa va fugarim iara in Groapa ca pe niste sobolani pana cand sunati la jandarmi sa va scape din mainile noastre. . Atunci o sa vedem cine pe cine se pisha igodie de bokter
Vezi ca te-au adus astia de la CTPla oras printre oameni, ca sa lucrezi cu oamenii. Acum nu mai esti printre vite, asa cum erai in cocioaba din satul tau. Invata sa te comporti in societate sau intoarce-te la plug lepra de controlor.
Controlorii aia or fi rudele din Rachitele ale primarului ? S-a umplut Clujul cu astfel de specimene suburbane .
Trebuia sa-l faca de la brau in jos!
Ioane !!tu amu esti prost,te-ai intrebat ce mama drecului faci ,cand esti mare?.Bocterii sunt aroganti,ceva asemanator am patit si eu,pur si simplu mi-am pierdut biletul prin buzunare,stiind ca-l am m-am dat jos la destinatia dorita,cu boacterul dupa mine,am gasit biletul,a spumegat si mi-am vazut de drum.
eu zic sa asteptam varianta controlorilor,nu de alta dar am mai vazut asa,cu pitiponci si pitipoance,fara bilet/abonament si cu nasul pe sus
Ai limbaj de bocter, marsh la sapa
tu cred ca ai venit pe lume din greseala
De unde ai mai scos-o pe aia cu pitiponcii retardatule de controlor?
Interesant, ii a nush cata oara cand bocterii dau cu mucii in farfurie si nimeni nu ia masuri la ctp. Sau astia se cred stat in stat, un fel de SRI peste care nu se baga nimeni?
Controlorii aia imputiti nu se calmeaza pana nu si-o iau in mufa
Daca nu ai abonamentul la tine cobori si iti face proces verbal de amenda. Ulterior prezinti abonamentul valabil la sediul ratuc si iti anuleaza amenda. Nu trebuie sa te ratoiesti. Ca nici politia nu te iarta daca zici ca nu ai actele valabile la tine dar conduci masina.
Sa ma pis pe tine bocter borat. Politia nu te intreaba daca esti smecher si nici nu iti zice iti arat eu. Omul avea abonamentul la el si nu scrie nicaieri ca trebuie sa cobori cu atat mai mult nu avea dreptul sa-i smulga portofelul din mana.
mai cap sec pai tu cand mergi la cumparaturi cand ajungi la iesirea din magazin ii spui vanzatoarei ca ai bani dar ...acasa :)) nu fiti prosti ca tara geme
ANALfabetule nu stii sa citesti? Omul AVEA ABONAMENTUL. Nu l-a gasit la inceput, iar dupa ce l-a gasit au facut pe smardoii plosnitele de bocteri. Pune mana pe carte si invata sa citesti boctere
Astia is boakterii, niste giboni pusi printre oameni. Niste derbedei analfabeti au ajuns sa se creada serifi in autobuze, dar asta numai pana cand dau de niste ciori sau de niste smecheri care se baga in ei si le dau in bot.
Daca au buletin de cluj este in regula . Arata cam unde se situeaza aceasta adunatura de boci condusa de un alt boc .
Asta e nimica toata. La fel se intampla si la supermarket cand se face coada de un km pt ca o fosila nu isi gaseste portmoneul sa plateasca. Toata lumea trebuie sa stea dupa un prost care nu isi gaseste portmoneul.
Boc! !! de ce nu-i lasi pe astia sa circule gratis cum faci cu pensionarii ca uite ce accidente dramatice se intampla..iti place , iti convine ?
Cel mai mare accident esti tu. O adevarata calamitate
zi C.T.P si trage apa
Pana ce acest infect sef, zis Neag ,nu dispare se intampla aceleasi infractiuni,acest gunoi este in functie de 25 de ani ,si nimeni nu-l da jos,ma intreb cat drecu e de corupt?si mizeriile de controlori sa nu uite ca sunt bugetari.
Doi idioti, si "victima" si controlorul... macar daca ati stii ca troleibuzul nu functioneaza pe motorina ci pe energie electrica.
linia 25 e pe curent?
Poate daca ai sti putina gramatica nu ai fi ajuns bocter. Nu mai fura curentul de la 25.