Duminica 22 Decembrie

Clujean prins aproape în COMĂ ALCOOLICĂ la volan. Nici măcar nu avea permis


Polițiștii clujeni au depistat, joi, un bărbat care se afla la volan deși era într-o stare avansată de ebrietate.

La data de 28 martie a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, au depistat un bărbat de 36 de ani din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Floreşti, judeţul Cluj, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest”, anunță IPJ Cluj. 

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,  fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.


Comentarii Facebook