Duminica 22 Decembrie

Clujean prins beat la volan, după ce a cauzat un accident. Nu a mai putut controla volanul și a lovit trei mașini


Un șofer clujean a fost prins de plițiști în timp ce se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a cauzat și un accident rutier.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au depistat un bărbat, de 44 de ani, din comuna Tritenii de Jos, în timp ce conducea un autovehicul prin Tritenii de Sus, sub influenţa băuturilor alcoolice”, anunță reprezentanții IPJ Cluj

Conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei de mers şi a acroşat trei autoturisme care erau parcate regulamentar pe marginea părţii carosabile. În urma accidentului nu au rezultat victime, impactul soldându-se cu pagube materiale.

Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

Șoferul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook