Duminica 22 Decembrie

Clujean prins beat la volan în toiul nopții, în centrul Clujului. Ce au mai descoperit polițiștii despre el


Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, în trafic, un bătrbat care s-a urcat la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel conform IPJ Cluj, cu ocazia desfășurării unor activități pe linie rutieră, la data de 5 ianuarie, în jurul orei 00.15, poliţii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie au efectuat un semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism, respectiv  un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Bonţida, care se deplasa pe strada Bulevardul 21 Decembrie 1989. 

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, acesta a fost condus la o unitate medicală în vedera recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.  

De asemenea, din verificările efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Comentarii Facebook