Duminica 22 Decembrie

Clujean prins beat la volan în trafic, după ce nu a acordat prioritate mașinii de Poliție


Un clujean de 55 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins, luni seară, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 22.40, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au constatat că un bărbat, de 55 de ani, din Cluj-Napoca, a condus autoturismul pe strada Croitorilor înspre strada Constanța, în timp ce se afla  influența alcoolului, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează IPJ Cluj.

Persoana în cauză a fost oprită în trafic de către polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale, cărora nu le-a acordat prioritate de trecere în intersecția menționată.  

Bărbatul a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost prelevate  mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea  unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.  


Comentarii Facebook