Vineri 22 Noiembrie

Clujean prins beat la volan și fără permis. Nici mașina nu era înmatriculată


Polițiștii clujeni au depistat, miercuri seară, un bărbat care s-a urcat la volan deși nu deținea permis de conducere și se afla și sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, poliţişti din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un bărbat de 45 de ani, din comuna Iclod, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 171, deşi nu deţinea permis de conducere”, informează IPJ Cluj. 

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevant o concentraţie de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul nu figura ca fiind înmatriculat. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul neîmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. 

Comentarii Facebook