Duminica 22 Decembrie

Clujean prins ”cu mâța în sac” de polițiști. Încerca să fure o bicicletă din centrul orașului


Un tânăr de 18 ani a fost prins de polițiștii clujeni, luni seara, în jurul orei 19.30, în timp ce încerca să fure o bicicletă.

Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca-Secţia 1 Poliţie şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au depistat într-o parcare din Piaţa Mihai Viteazul din municipiu, un tânăr de 18 ani, din Cluj-Napoca, care încerca să sustragă o bicicletă”, anunță reprezentanții IPJ Cluj.

Tânărul încerca să taie lanţul cu care asigurată bicicleta, folosind un cleşte tip gură de lup.

Acesta a fost dus la sediul Secţiei 1 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook