Duminica 22 Decembrie

Clujean prins RUPT de beat la volan, chiar de dimineață. Avea o alcoolemie uriașă


Polițiștii clujeni au depistat, ieri dimineață, un conducător auto care se afla la volanul unui autoturism deși era într-o stare abvansată de ebrietate.

La data de 18 februarie a.c., în jruul orei 09:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, Biroul de Ordine Publică, au depistat un bărbat de 51 de ani, din Jichișu de Jos, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Florilor din municipiul Dej, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice”, anunță IPJ Cluj.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită Codul penal.


Comentarii Facebook