Duminica 22 Decembrie

Clujean prins rupt de beat la volan, în plină zi. Ce alcoolemie avea


Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un șofer care s-a urcat la volan deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.

La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 17.10, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Turda au depistat un conducător auto de 51 de ani, din municipiul Turda, în timp ce se deplasa pe strada Bistriţei, din acelaşi municipiu, aflându-se sub influenţa alcoolului”, informează IPJ Cluj. 

Testarea cu aparatul etilotest a relevant o concetraţie peste 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook