Duminica 22 Decembrie

Clujean reținut de polițiști după ce și-a terorizat soția. Au instituit filtre în județ pentru a-l prinde


Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat acuzat că și-a bătut soția în repetate rânduri.

Conform IPJ Cluj, ”la data de 17 noiembrie a.c., Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, din Ciucea, a fost victima infracţiunii de violenţă în familie, asupra acesteia fiind exercitate, în repetate rânduri, acte de violenţă de către soţ. De asemenea, poliţiştii aveau informaţia conform căreia soţul femeii, plecat din judeţ, urmează să revină la domiciliu şi să pună în aplicare ameninţările cu acte de violenţă făcute anterior telefonic”.

Drept urmare, poliţiştii s-au mobilizat şi instituit filtre la intrarea în judeţul Cluj, context în care bărbatul a fost identificat în trafic, pe raza localităţii Bucea.

Fiind oprit de către poliţişti, bărbatul a devenind recalcitrant, motiv pentru care au fost solicitaţi poliţişti de acţiuni speciale.

Acesta a fost condus la sediul unităţii de poliţie, fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Ulterior, instanţa a dispus măsura internării medicale provizorie a bărbatului într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau ameliorarea situaţiei care înlătură starea de pericol.


Comentarii Facebook