Duminica 22 Decembrie

Clujeancă salvată după ce amenință ca se arunca de la etajul patru al unui bloc - VIDEO


O femeie care amenința câ se arunca de la etajul patru al unui bloc din Turda a fost salvata de polițiști.

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această seară, alături de specialiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al IPJ Cluj, printre care și un negociator, pentru a salva o femeie în vârstă de cca 50 de ani, ce amenința că se va arunca de la etajul 4, al unui bloc de locuințe.

La fața locului s-au deplasat o autospecială și o autoscară. Iar cea din urmă a fost utilizată pentru a ridica un specialist al Serviciului de Acțiuni Speciale și un pompier, până în dreptul balconului locuinței în care se afla femeia, cunoscută cu antecedente medicale. Aceștia au reușit să pătrundă în locuință, să imobilizeze femeia și să asigure accesul în interior al echipajului SAJ pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Femeia a fost transportată apoi la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Comentarii Facebook