Duminica 22 Decembrie

Clujeanca sedusă de un luptător ISIS, cu care s-a căsătorit și pe care l-a urmat orbește. Ce a urmat e incredibil


O clujeanca a povestit prin ce calvar a trecut în războiul din Siria, unde a trăit alături de un luptător ISUS, cu care a fost căsătorită.

Numită conspirativ Daniela, clujeanca de 41 de ani a plecat cu familia în Franţa pe când avea 12 ani, la scurt timp după Revoluţie. Ea a păstrat legătura cu bunicii și vorbea numai românește în casa, fiind apropiată de România.

Studenta la medicina în Franța, Daniela a renunțat la studii pentru Omar, care i-a devenit soț, deși era cu 11 ani mai vârstă. 

"Era romantic, venea la mine cu buchete de flori, îmi vorbea foarte frumos şi îmi spunea că sunt totul pentru el. Era mereu atent şi parcă îmi citea fiecare gând. Avea parcă un talent, îmi anticipa dorinţele şi mi le îndeplinea. M-a făcut să mă simt ca o mică prinţesă. Asta în primii 2-3 ani”, povesteşte ea, citată de Adevărul.ro.

După doi ani, Omar a început să îi spună Danielei despre ororile provocate de război, dar și că el lupta pentru drepturile musulmanilor, însă fără să sufere vreun nevinovat.

"A ştiut cum să mă ia, nu a făcut-o dintr-o dată. A început treptat să-mi povestească despre verii săi bombardaţi de americani şi ucişi cu sânge rece. A avut însă grijă să-mi spună că el nu ar putea să facă aşa ceva nimănui. Apoi, într-o zi mi-a povestit că francezii le-au făcut mult tău musulmanilor şi la fel mi-a spus şi despre englezi, că sunt răi şi că îi urăsc pe musulmani", rememorează românca.

Aceasta spune că argumentele au început să o convingă.

"La început nu eram convinsă, dar soţul meu mi-a arătat imagini din Libia. Francezii porniseră o ofensivă împotriva regimului lui Gaddafi, iar Gaddafi i-a numit cruciaţi şi terorişti. Spuneau că francezii au ucis civili, că vor să pună mâna pe petrolul Libiei şi să înrobească ţara. Dacă la început mai aveam îndoieli, imaginile realizate de ei cu bombardamentele aviaţiei franceze au început să mă facă chiar să mă ruşinez că sunt cetăţean francez. Apoi, am început să mă simt vinovată şi să-mi reneg într-un fel ţara. Soţul meu câştigase primul meci”, explică Daniela.

Omar a făcut pasul decisiv, când a văzut că misiunea lui da roade și i-a spus soției că el colaborează cu ISIS, iar de curând a acceptat să fie omul lor în Europa şi oriunde i s-ar cere.

"Prima dată am fost şocată. Eram disperată, sufletul îmi era rupt în două. Mi-a trecut prin minte să divorţez, ba chiar să anunţ autorităţile. Dar în acelaşi timp, o parte din mine nu voia să-l abandonez. Mi-a spus, s-a jurat şi mi-a promis că niciodată nu va ucide civili, nu va omorî copii şi femei. A spus că barbariile astea le fac cruciaţii şi că el şi fraţii săi musulmani sunt bărbaţi şi se războiesc doar cu soldaţii. Şi l-am crezut".

Românca a trăit războiul în Irak, la Mosul şi Deir al Zawr, timp de aproape un an şi jumătate.

"Era în 2013 sau 2014, nu mai ţin minte exact, când am văzut primii prizonieri. Am văzut întâi cum erau bătuţi şi maltrataţi câţiva soldaţi irakieni prinşi, iar cei din ISIS nu aveau milă de ei. I-au numit trădători, au spus că sunt sclavii cruciaţilor şi ar fi vrut să-i ucidă dându-le foc. N-au făcut-o, dar nu din omenie, ci pentru că voiau să negocieze un schimb de prizonieri. Dar eu nu mai rezistam, începusem să-mi pierd credinţa. Am văzut sate rase de pe suprafaţa pământului, ruine, oameni terorizaţi de ISIS şi bătuţi cu cruzime, a fost prea mult! Şi mi-am făcut curaj într-o zi şi i-am spus soţului”, mai spune ea.

Soțul i-a administrat o bătaie cumplită pentru indrazneala avută și a cazut in dizgrația jihadiștilor. 

Salvarea a venit tot de pe front. "Eram într-un sat, iar irakienii erau de neoprit şi au cucerit în câteva zile toate poziţiile celor de la ISIS. În paralel cu ofensiva terestră, începuse şi un bombardament, cred că erau avioane americane, iar jihadiştii au fost siliţi să se retragă în grabă. Foarte mulţi au murit, soţul meu a fost grav rănit, iar din ziua aia nu mai ştiu nimic despre el. Am profitat de haos şi am reuşit să fug, nimănui nu-i mai păsa de mine, acolo era iadul pe pământ!”, a mărturisit românca.

Daniela a colaborat cu trupele irakiene și apoi cu autoritățile din Franța și nu a avut probleme. "Îmi pare rău doar că am fost naivă, că am fost proastă şi că l-am însoţit pe soţul meu în iad. A trebuit să trec prin atâtea şi să văd atâta suferinţă ca să mă conving că tot ce mi s-a spus era o mare minciună şi că de fapt ei cei de la ISIS sunt doar nişte terorişti fără urmă de omenie şi de demnitate. A fost lecţia vieţii mele. Am greşit, am plătit şi putea să fie şi mai rău. Acum, eu sunt recunoscătoare că cineva acolo sus mi-a dat şansa să o iau de la capăt”, încheie ea.

Comentarii Facebook