Duminica 22 Decembrie

Clujeanul Mircea Pop, șeful CNADNR, și-a măritat fiica la Roma, într-un castel de lux. Cât a costat NUNTA?

 

Directorul general interimar al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, și-a măritat fiica, dar nu oriunde, ci la un castel de fițe de lângă Roma.

 

Nunta Andreei Lavinia, fostă Pop, ar fi costat circa 500 de mii de euro, scrie tirmagazin.ro. Petrecerea a avut loc la CASTELLO DELLA CASTELLUCCIA, aflat pe Via Carlo Cavina 40, în apropiere de capitala Italiei.

 

 

Mircea Pop a închiriat chartere de la Cluj pentru cei care au cântat la nuntă, dar și pentru unii invitați. Au participat la nuntă Ecaterina Munteanu, directoare în CNADNR, al cărei soţ Radu Munteanu a fost pus şef al Regionalei de Drumuri Bucureşti, cu câteva zile înainte, Dana Maşala, şefă în cadrul CNADNR, soţia directorului general adjunct, Ionuţ Maşala, Eugen Cecan, directorul DRDP Cluj, Emil Rusoiu, director pentru proiecte cu fonduri externe din CNADNR, precum şi senatorul PSD Sorin Bota. Nu au lipsit nici costructorii italieni, care lucrează cu CNADNR.

 

Mircea Pop, directorul interimar de la CNADNR, a găsit suficienţi bani și pentru a-i finanța fiicei sale deschiderea unui salon de frumuseţe în Roma, ”MKC Beauty School in ROME”. 

 

 

 

Averea lui Mircea Pop era foarte mare pentru un bugetar încp dinainte de numirea lui de către Victor Ponta în funcția de director al CNANDR, în 2012. 

 

Mircea Pop, cunoscut sub numele de prinţul bugetarilor, după ce în declaraţia lui de avere apare că deţine o casă în Italia, alta în centrul Clujului şi o cabană de vis la Băişoara, a ajuns șef peste drumurile și autostrăzile din România. Societatea lui Pop, DP Consult, a proiectat lucrările de consilidare împotriva alunecărilor de teren la centura Cluj Est, lucrări care s-au dovedit a fi ineficiente.

 

Lista directorilor cu probleme de incompatibilitate care se succed la şefia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, nu se mai termină. Dupa Mihail Başulescu care a stat director la CNADNR doar căteva zile, după care a fost dat afara din cauza faptului că a fost angajat la una dintre firmele milionarului Nelu Iordache, a fost numit un alt director incompatibil, în persoana clujeanului Mircea Pop. Dacă Başulescu a lucrat la vedere cu Nelu Iordache, pe relaţia angajat-patron, Mircea Pop a fost mult mai atent. 

 

Stiri de Cluj vă prezintă şmecheriile folosite de Pop pentru a nu atrage atenţia asupra lui. Până în 2004, Pop a fost consilier al premierului Adrian Năstase pe probleme de autostrăzi. Pentru căteva luni, în perioada respectivă, Mircea Pop a fost numit şi director adjunct la Compania de Autostrăzi.

 

Prințul BUGETARILOR din Cluj, ajuns șef peste autostrăzi! Mircea Pop a "căpuşat" toate marile proiecte de infrastructură

 

 

Mircea Pop și-a dat demisia de la CNADNR în luna ianuarie 2013, după ce România a fost înzăpezită, dar el se afla la munte cu alți colegi, la o ședință. Premierul s-a enervat după ce directorii din CNADNR au participat joi, la Bâlea Lac, la o şedinţă de ”plan operativ”, iar discuţiile s-au finalizat în cursul serii, astfel că participanţii au plecat din staţiune în noaptea de joi spre vineri, potrivit companiei.

 

Presa a scris că şefii CNADNR au petrecut la munte, în timp ce meteorologii anunțau prăpăd în țară.

 

Clujeanul Mircea Pop, prințul BUGETAR, a DEMISIONAT din funcţia de director general al CNADNR

 

 

Ciudat, tot Mircea Pop a fost numit interimar, iar de atunci ocupă aceeași funcție din care și-a dat demisia.

Comentarii Facebook