Duminica 22 Decembrie

Clujenii acuză controlorii CTP de abuz: „Văd o femeie fără apărare și sar pe ea ca să se simtă bărbați”


Oamenii din Cluj-Napoca se plâng de abuzurile controlorilor de bilete asupra călătorilor. Aceștia susțin că au fost fie martori, fie chiar victime.

Minunatul nostru oraș...Azi dimineață s-a urcat în troilebuz, pe linia 3 o femeie cu un copil mic, însărcinată și cu cumpărături. Nu a apucat să cumpere bilet și au sărit pe ea doi controlori. Degeaba le-a spus că abia urcase și nu a apucat să ia bilet (era cu cardul în mână), le-am spus și eu dar ei s-au înverșunat să o dea jos din troilebuz să o amendeze. Mai și vorbeau urât cu ea. Rușine celor doi controlori care nu au învățat ce înseamnă respectul”, a relatat o femeie pe un grup de Facebook.

Oamenii au reacționat imediat, fiind nemulțumiți de atitudinea celor doi bărbați. Ba chiar, unii și-au povestit propriile experiențe.

Cred că până în prezent, toți am prins un asemenea caz de abuz în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. E complet ridicol să faci așa ceva. Am prins și eu la fel ultima oară un caz identic, cu o mamă și doi copii”, a spus un bărbat.

Și eu am fost amendată când eram însărcinată, chiar dacă mi-am validat cardul. Au spus că nu este valabil pe ruta pe care călătoream în acel moment. Mă întreb, de ce mai arată aparatul card validat atunci? Oricum, am contestat amenda în instanță și am câștigat”, a povestit o mamă din Cluj-Napoca. Un tânar a menționat că văd o femeie fără apărare și sar pe ea să se simtă bărbați, dacă se urcă romi fără bilet stau ca niște cățeluși rasa pudel cuminți.”

O altă tânără este de părere că oamenii din Cluj-Napoca nu sunt civilizați, de aici și nevoia controlorilor de bilete. În alte țări, nu este nevoie de controlori.

Eu nu înțeleg de ce încă există meseria asta, având în vedere și câte abuzuri comit și că abia așteaptă scandal ca să poată sări la bătaie, foarte mulți dintre ei. În toată țările civilizate, oamenii urcă printr-o singură parte a mijlocului de transport, unul câte unul, și validează biletul sau cardul, altfel nu este primit înăuntru. Doar la noi se calcă în picioare ca să intre în bus pe toate ușile, și pe geam dacă ar putea unii, și avem nevoie de astfel de verificări. Sau, verificările ar trebui să fie făcute de poliție, de altfel singurii care au voie să te legitimeze.

Asta nu e vina orașului, e despre caracterul oamenilor care locuiesc în Cluj-Napoca, inimă, suflet, bunătate, înțelegere, ajutor. Ceea ce nu prea mai găsești la oameni în ziua de azi nicăieri în lume, ne degradăm, e în purtarea noastră. Acei controlori CTP au uitat cum e să fii om, nu ne mai pasă unii de alții. Urât! Oamenii pot strica un oraș sau îl pot ridica. Oare noi cum vrem să fie Cluj-Napoca și să fim noi ca oameni și comunitate?”, a concluzionat un tânăr.

Sperăm că mămica le va face plângere, să se sature de asemenea exces de zel. În general, toți controlorii pe care i-am prins eu, în 16 ani, au fost chiar ok, respectuoși, poate aceștia sunt noi, dar trebuie educați”, a spus o altă femeie.


Comentarii Facebook