Clujenii au datoria de a îndepărta zăpadă şi ţurţuri de gheaţă
Primăria Cluj-Napoca avertizează asociațiile de locatari că au datoria de a curăța zăpada și țurțurii de gheață de pe clădiri.
”Având în vedere riscul de desprindere de pe acoperişuri a ţurţurilor de gheaţă şi a zăpezii, Primăria municipiului Cluj-Napoca le reaminteşte cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile HCL nr. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului, au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru îndepărtarea acestora.
În cazul în care îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe clădiri nu este posibilă, cetăţenii au obligaţia să atenţioneze trecătorii cu privire la pericolul pe care acestea le reprezintă prin afişarea unor anunţuri în acest sens la loc vizibil.
De asemenea, cetăţenii sunt rugaţi să circule cu atenţie şi să fie atenţi la pericolul pe care îl reprezintă căderea de pe clădiri a ţurţurilor şi a zăpezii”, se arată într-un comunicat al Primăriei Cluj-Napoca.
0 Comentarii