Duminica 22 Decembrie

Clujenii profită la maxim de relaxări! Petrecere cu 500 de persoane, spartă de poliție în Cheile Baciului


Clujenii se bucură de relaxările propuse de autorități, însă nu le înțeleg cu adevărat. O tânără de 22 de ani din Cluj și-a sărbătorit ziua de naștere cu 500 de invitați, vineri seara. În aer liber, mesele festive sunt permise cu 70 de participanți, conform deciziei luate de CNSU.

Secția 3 Poliție Rurală Baciu a fost sesizata prin SNUAU 112 la data de 5 iunie a.c., în jurul orei 00.10, cu privire la faptul că în zona Cheile Baciului, în două locații diferite, sunt organizate petreceri la care participă mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat la prima locație, stabilind faptul că în cadrul evenimentului, organizat în aer liber, participă un număr de aproximativ 500 de persoane, reunite cu prilejul aniversării unuia dintre participanți.

A fost identificat organizatorul evenimentului, respectiv o tânără în vârstă de 22 de ani, aceasta fiind invitată la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Petrecere în Pădurea Hoia Baciu

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate la cea de-a doua locație, respectiv în Pădurea Hoia Baciu, au fost identificate un număr de 50 de persoane care nu respectau prevederile privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și măsurile specifice pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În continuare sunt desfășurate activități pentru identificarea organizatorului evenimentului și luarea măsurilor legale față de acesta.

Activitățile au fost întreprinse cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 și 5 Poliție, a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, precum și a jandarmilor, intervenția acestor forțe ducând la încetarea celor două  reuniuni și dispersarea persoanelor prezente”, a transmis IPJ Cluj.

Comentarii Facebook