Clujenii se plâng că sunt furați la casele de marcat ale unui mare lanț de magazine: „Una scrie pe eticheta de la raft și altceva încasează”
Din cauza ritmului de viață alert, mulți clujeni își fac cumpărăturile pe grabă. De multe ori, aproape că nimeni nu se uită dacă prețul de la raft coincide cu cel de pe bon și, respectiv, cu suma pe care o achită. Pe un grup de discuții destinat locuitorilor din cartierul Mănăștur mai mulți clujeni s-au plâns că au rămas cu mici „pagube” după ce au achiziționat produse de la un celebru lanț de magazine.
Astfel de practici sunt destul de dese, iar specialiștii trag un semnal de alarmă. Nu trebuie tolerate, ci trebuie acționat în consecință.
„Aveți mare grijă dacă faceți cumpărături la magazinul Carrefour de la Minerva! Una scrie pe eticheta de la raft și altceva încasează la casă. Astăzi am scăpat cu o pagubă de numai 2,5 lei (am fost căscat)!”, a scris bărbatul.
Situația revoltătoare a fost confirmată și de alte persoane:
„E adevărat, mereu se întâmplă! Am cumpărat tort de înghețată la raft 26,50 lei și la casă 36 lei”- V.M.
„Nectarine: la raft 9 lei kg, la cântar 17 lei kg” - O.C.
„Eu la Central am pățit asta de multe ori pe principiul că au schimbat prețul, dar nu au actualizat eticheta” - R.U.
„La carrefour vivo micii de vită angus de la moldovan sunt de luni de zile listați cu 24 de lei iar la casă sunt 27” - M.T.
Cum trebuie să procedezi dacă prețul de la raft nu corespunde cu cel de la casă
Mulți români nu știu cum să procedeze în astfel de situații. Unul dintre drepturile consumatorului prevede faptul că orice client este îndreptățit să plătească prețul de la raft al produsului. Evident, dacă acesta este mai mic, căci nimeni nu vrea să plătească mai mult.
De asemenea, orice comerciant este obligat să afișeze lizibil prețurile la raft, în dreptul produselor corecte. Orice confuzie creată de comerciant reprezintă un motiv în plus care poate fi invocat de client.
Dacă la casă vi se refuză dreptul de a plăti prețul cel mai mic, cel de raft, nu trebuie să vă dați bătuți. Tot ce aveți de făcut este să depuneți o reclamație în registrul de reclamații la Agenția pentru Protecția Consumatorilor. Pentru ca reclamația să aibă argumente solide, este recomandat să faceți poze pentru a evidenția eroarea.
10 Comentarii
Astia dau spaga grea. La alte articole de genul aveai imediat comunicat de presa de la anpc si chiar drept la replica a hotilor. acum tacere
pai numele Care Fur spune totul. La ce sa te astepti
@omg: Vai, ce "intelijent", da' gluma asta de autobaza l-ai ragait intre doua beri la pet?
!
@Trebuie doar sa depui in dosar cu sina, noapte buna: :))
Asa e peste tot, preturile se schimba zilnic dar nu apuca sa le inlocuiasca pe toate si la raft. Nu zic ca e ok doar prezint un fapt.
de ani de zile practica asa ceva eu numai cumpar de acolo de cel putin 5 ani cand am vazut ce fac
Oare cati dintre cei de acolo stiu si citi preturile?:))))
Si la Profi, multe produse au 2 preturi... unul normal si unul de reducere pe baza cardului...
ANPC dormiti ??????
@Paul: arunca fancejii o lopata de bani peste inspectori si s a terminat jmecheria. nu degeaba nu mai intram in schengen