Duminica 22 Decembrie

Clujenii sunt în pericol pe trotuare! Pe Nicolae Titulescu, se poate repeta oricând cazul de pe Fabricii, unde o femeie a fost călcată pe trotuar


O clujeancă în vârstă de 70 de ani a fost călcată vineri, 21 aprilie, de un șofer pe trotuarul de pe strada Fabricii, care a dat cu spatele și a trecut peste ea. Situația este gravă și pe alte trotuare din Cluj-Napoca, unde se parchează și șoferii circulă punând în pericol viața pietonilor. 

Cititorii Știri de Cluj ne-au atras atenția că și pe Bulevardul Nicolae Titulescu trotuarul este folosit drept parcare și pietonii sunt în permanent pericol.

Un caz concret este Bulevardul Nicolae Titulescu, unde de cand a fost reasfaltat și a fost făcut o banda de bus, trotuarele sunt pline de mașini parcate.

Mai nou, pentru ca zona verde de langa trotuar a fost distrus de mașinile care parcheaza pe trotuare, Primăria în loc sa interzica parcarea după nenumărate sesizări in acest sens a decis sa faciliteze și mai mult parcarea mașinilor pe trotuare prin desființarea zonei verzi și pavarea acestuia (Vezi aici imagini). E anormal sa se mearga in aceasta direcție, transformarea trotuarelor în parcare (la fel e și pe strada Observatorului), mai mult loc pentru masini, mai puțin loc pentru oameni, exact invers cum spune PR-ul domnului primar, practica nu il valideaza. Din păcate mereu trebuie să se întâmple o tragedie sa se schimbe ceva”, ne-a semnalat cititorul.

Accident pe strada Fabricii! Pensionară călcată pe trotuar... de o mașină: Nici pe trotuar nu mai ești în siguranță! - FOTO

Comentarii Facebook