Duminica 22 Decembrie

Clujul devine orașul Științei în acest weekend. Vezi ce evenimente vor avea loc


Două manifestări de avnvergură vor avea loc în acest sfârșit de săptămână la Cluj, pentru a celebra cea de-a zecea aniversare de la prima ediție a Festivalului de Știință.

În data de 23 mai va avea loc Conferinţa aniversară "Ştiinţa pentru toţi”, de la ora 16.00, în Amfiteatrul Augustin Maior al Facultății de Fizică UBB.

Conferinţa presupune prezentarea unor exemple de bună practică în învăţarea ştiinţelor naturii, venite ca urmare a experienţei şi expertizei dobândite din participarea la festival, a unor proiecte educative cu subiect ştiinţific şi tehnologic - naţionale şi internaţionale – în vederea îmbunătăţirii calităţii învăţării ştiintelor naturii prin aplicarea metodelor centrate pe investigaţie ştiinţifică şi proiecte ştiinţifice.

În data de 25 mai se va desfășura Festivalul Ştiinţei - "Ştiinţa pentru toţi, o bucurie pentru fiecare!" – ediţia a X-a, între orele 10-14 în Piața Unirii.

În cadrul Zilelor municipiului Cluj-Napoca va avea loc a X-a ediţie a Festivalului Ştiinţei - "Ştiinţa pentru toţi, o bucurie pentru fiecare!". La eveniment participă şcoli şi licee din judeţele Cluj, Maramureş, Arad, Alba, Bihor însumând în total aproximativ 60 de unităţi.

Printre proiectele ce vor fi prezentate cu ocazia expoziţiei interactive se află şi proiectul Jocul MaST - proiect care a câştigat o menţiune la Science on Stage Europe 2013 (Frankfurt Oder-Slubice).

Cu ocazia Festivalului Ştiinţei va avea loc şi prima etapă din Competiţia Şcoala MaST TOP - anul 3, la care participă 20 de unităţi de învăţământ din judeţul Cluj.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj încurajează astfel de manifestări care presupun diseminarea exemplelor de bună practică a cadrelor didactice şi reuniunea profesorilor şi elevilor performanţi din mai multe judeţe.

Comentarii Facebook