Duminica 22 Decembrie

Clujul, din nou sub cod galben de ninsori! Mai multe județe sunt sub avertisment de tip cod portocaliu


Meteorologii de la ANM au emis o nouă serie de avertismente de ninsori și vreme rea, ce afectează o mare parte din țară.

Astfel, se anunță COD GALBEN, valabil în perioada 17 ianuarie, ora 14.00 – 18 ianuarie, ora 22.00.

În intervalul menționat în zona de munte va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă.

În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

În a doua parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) și în cursul zilei de joi (18 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor predomina ninsorile.

Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp.

Vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud, centru, est și la munte, unde vor fi rafale de 50...70 km/h, iar local în Moldova, în Dobrogea și pe crestele montane înalte, 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

De asemenea, în sudul, sud-estul și centrul țării, pe arii restrânse, vor mai fi depuneri de polei.

COD PORTOCALIU, valabil în intervalul 17 ianuarie, ora 18.00 - 18 ianuarie, ora 20.00, în Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

În Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, viteza vântului la rafală va depăși 80…90 km/h, iar pe creste se vor atinge 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

COD PORTOCALIU, valabil în intervalul 18 ianuarie, ora 01.00 - 18 ianuarie, ora 17.00, în județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și zona joasă a județelor Neamț și Bacău.

În județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și în zona joasă a județelor Neamț și Bacău, vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 75...85 km/h și temporar va ninge viscolit.

Comentarii Facebook