Miercuri 25 Decembrie

Clujul este PARALIZAT! A început ȘCOALA. Polițiștii ne-au spus ce pericol ne paște - FOTO

 

Clujul a fost paralizat luni dimneața o dată cu începerea noului a școlar. 

 

Ceremoniile de deschidere a școlilor din Cluj-Napoca au fost programate în jurul orei 10.00, astfel că principalele artere din oraș s-au transformat în parcări. 

 

Circulația în Piața Cipariu, Piața Avram Iancu, în Piața Unirii, dar și pe străzile din toată zona centrală s-a desfășurat bară la bară, fiind imposibil să găsești un loc de parcare. 

 

Polițiștii prezenți în trafic au spus că nu s-au înregistrat blocaje mari, dar că acesta este numai începutul. ”Acum este începerea anului școlar, dar urmează să vină și studenții, din 1 octombrie. Sunt așteptați circa 50.000 de studenți, dintre care un sfert au mașini, conform statisticilor noastre, de la Poliția Rutieră”, ne-a explicat unul dintre agenți.

 

Zonele cu cele mai mari probleme ar urma să fie arterele de la intrarea din oraș, precum cea dinspre Florești, unde s-au mutat foarte mulți dintre studenții care dispun de un autoturism, dar unde stau și mulți părinți care își aduc copiii la școli în Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook