Duminica 22 Decembrie

Clujul iese în stradă duminică, 5 martie: ”Sustinem DNA! Vrem depolitizarea institutiilor”

 

Clujenii se mobilizează pentru an ieși în stradă duminică, 5 martie. 

 

Oamenii anunță că se adună în Piața Unirii, de la ora 18.00, pentru a susține DNA. 

 

Reacționăm la noile semnale de limitare și subordonare a unor instituții. Politizarea și numirea în funcție după criterii și interese politice este unu dintre primele motive care ne-au scos în stradă.

 

Dacă DNA nu ar fi cercetat maniera în care OUG 13 a fost adoptată, nu am fi aflat astăzi că ministerul pentru Relația cu Parlamentul oferise în primă fază un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care ședința a fost amânată până la ora 21.00, pentru a fi redactat un nou aviz, de această dată pozitiv. Azi am aflat că DNA a trecut peste limite în anchetarea acestui dosar. 

 

Dar dacă nu era de competența acestei instituții, cine ar trebui să scoată la iveală aceste nereguli și de ce nu a făcut-o?

 

Care sunt acuzele constatate de DNA :

 

Disjungerea și declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

- Favorizare a făptuitorului

- Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)

- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p)

- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p)

- Fals intelectual”, precizează organizatorii, pe Facebook.

 

Protest la Cluj! Steagul UE desenat de clujeni în Piața Unirii - FOTO/VIDEO

Comentarii Facebook