Clujul, județul cu cea mai mare rată de promovare la BAC, după publicarea rezultatelor finale! Câte lucrări au primit note mai mari după contestații
Clujul rămâne județul cu cea mai mare rată de promovare a bacalaureatului, și după publicarea rezultatelor finale.
Astfel, după contestații, procentul de promovare a bacalaureatului la Cluj a crescut de la 88,9%, la 90,30%.
Mai mult, și procentul candidaților din promoțiile anterioare a crecut, de la 35,81 %, înainte de contestații, până la 40%, după soluționarea contestațiilor.
Câte lucrări au primit note mai mari în Cluj
În județul Cluj au fost depuse 1.595 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor.
Dintre acestea, 1.048 de lucrări reevaluate au primit note mai mari, 477 lucrări au avut note mai mici după contestații și iar pentru 70 de lucrări scrise contestate, notele nu s-au schimbat.
Din cei 4.560 de candidați prezenți (310 din promoții anterioare) în această sesiune la bac au promovat 3961 candidați(124 din promoții anterioare).
După contestații s-a mărit și numărul mediilor de 10 din Cluj. În total fiind vorba despre 4 medii de 10 obținute de absolvenți de la Colegiul Național Gheorghe Șincai (1), Colegiul Național Emil Racoviță (1), Colegiul Național Andrei Mureșanu Dej (1), Liceul Teoretic Onisifor Ghibu(1).
2 Comentarii
.
@E RECLAMA SI VRAJEALA. ACESTE NOTE : MARLANIE MAI MARE NU EXISTA DECAT IN COLONIA ROMANIA!!! Votați ANALFABETI FUNCTIONALI în Guvern GEN ins. Naval la Învățământ, popa la Armata și papagal la Interne!!