Duminica 22 Decembrie

Clujul „lucrului bine făcut”. Dosar penal în cazul accidentului din Apahida, unde acoperișul Căminului Cultural s-a prăbușit peste muncitori


Polițiștii clujeni au deschis un dosar penal în urma incidentului din Apahida, unde acoperișul Căminului Cultural s-a prăbușit peste mai mulți muncitori.

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 09.05, polițiștii au fost sesizați despre faptul că la un imobil situat pe strada Libertății, din localitatea Apahida, 4 muncitori au fost răniți după ce tavanul clădirii ar fi căzut peste ei.

La fața locului, polițiștii au constatat că este despre 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 45 de ani, care efectuau lucrări de reabilitare a imobilului, moment în care tavanul și acoperișul clădirii s-a prăbușit peste ei.

Bărbații au fost preluați, în stare de conștiență, de echipajele medicale și au fost transportați la spital pentru mai multe investigații.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă”, transmit cei de la IPJ Cluj.

Din primele evaluări, doi dintre bărbați au suferit traumatisme mai grave și a fost necesară extragerea de sub dărâmături de către pompieri. Toți cei patru bărbați care au primit asistență medicală la fața locului au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Citește și: Cluj: Tavanul unui imobil s-a prăbușit peste mai mulți muncitori! Trei autospeciale și patru ambulanțe SMURD s-au deplasat la fața locului - VIDEO

Comentarii Facebook