Clujul mai are numai DOUĂ locuri libere la ATI. În Timișoara, lipsa locuri la ATI face victime


Clujul mai are numai două locuri libere la Terapia Intensivă, în spitalele COVID.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a anunțat că din cele 52 de locuri de la terapie intensivă numai două mai sunt libere, fără a preciza ce se va întâmpla când acestea vor fi ocupate. ”Așteptăm modificarea Ord. 555 a MS care va include încă 17 paturi de ATI din 4 unități medicale: 6 Medicala 1, 4 Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie, 5 Militar și 2 Spital Dej. Pe langa cele 17 paturi ATI Covid vor mai intra în circuit încă 149 paturi normale Covid de la unitățile medicale menționate mai sus

În total vom avea 69 paturi Covid ATI. Momentan sunt 52 din care 50 ocupate. Ordinul ar trebui să apară azi sau mâine”, a precizat prefectul Mircea Abrudean.

La Timișoara, nu mai sunt locuri la ATI.

Suntem intr-o situatie dificila, in Terapia Intensiva deja de cateva zile nu avem loc si pe sectie avem cazuri foarte grave care, la un moment dat, exista riscul ca in evolutia lor sa se decompenseze si, neavand Terapie Intensiva, nu putem sa ii punem pe ventilatie mecanica. Asa ca ii tinem pe presiune ridicata de oxigen, dar, din pacate, nu este suficient. S-a intâmplat ca in cursul zilei de ieri, pana astazi dimineata, sa decedeze peste 6 persoane, toate cu forme foarte grave, internate de clinica, atat in Sectia de Boli Infectioase, cat si Pneumofiziologie si care s-au decompensat si nu am avut solutie pentru ei.. Sunt oameni care sunt cu comorbiditati importante, sunt oameni in varsta, dar din pacate, din cauza faptului ca au facut boala, este foarte greu, la ora actuala, sa ii salvam. Daca nu erau atat de multe cazuri de infectie, care aduc totodata si cazuri foarte grave si cazuri de Terapie Intensiva, aveau o sansa. Acest lucru se intampla in primavara, cand reuseam sa salvam foarte multi oameni fiindca inca mai aveam locuri in spitale. Astazi, spitalul nostru nu mai are niciun loc in spitalele suport, la CFR si Centrul de Recuperare Cardiovasculara nu este niciun loc. Suntem intr-o situatie dificila. Maine este vorba sa se deschida ASCAR-ul, mai primim cateva locuri si acolo, dar e foarte probabil sa se umple repede, dupa care, nu stiu”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara.

Comentarii Facebook