Duminica 22 Decembrie

Clujul, promovat prin TIFF în industria cinematografică internațională

 

Screen International, cea mai importantă revistă a industriei cinematografice, vorbește despre TIFF și Cluj-Napoca. Materialul laudă susținerea autorităților locale și amintește proiectul „Buftea de Cluj”, ce va dezvolta industriile creative din zonă.

 

Clujul a ajuns în atenția industriei cinematografice mondiale datorită proaspăt-încheiatei ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Screen International, cea mai importantă revistă a industriei, prezintă câștigătorii  ediției cu numărul 12, dar vorbește și de susținerea autorităților locale clujene, de ”Buftea de Cluj” și de scăderea finanțărilor de film prin Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

 

Articolul apărut luni sub semnătura lui Martin Blaney vorbește despre succesul peliculei ”Corabia lui Tezeu”, marele câștigător al acestei ediții, precum și despre premianții principalelor categorii. Materialul amintește sprijinul municipalității clujene și promovează Clujul drept o viitoare destinație cinematografică de succes. ”Autoritățile clujene și primarul Emil Boc au rămas susținători fideli ai festivalului. Tot ei sunt și prima autoritate locală din România care a susținut financiar digitalizarea unui cinematograf – Cinema Victoria. Mai mult, orașul - cel de-al doilea ca mărime din România, după București – va deveni un centru al producției audiovizuale prin dezvoltarea Centrului Regional pentru Industrii Creative (cunoscut drept ”Buftea de Cluj” – n.t.) cu finanțare prin fondurile de dezvoltare europene”, se arată în articol.

 

Pe de altă parte, Jay Weissberg, critic de film al Variety, unul din oaspeţii tradiţionali ai TIFF, a declarat: ”Acest festival este unul dintre cele mai importante din circuitul festivalier. Eu merg la unul sau două festivaluri de film în fiecare lună, pe tot parcursul anului. Întotdeauna am spus că TIFF-ul este locul în care de cel puțin 2-3 ori în timpul festivalului sunt treaz când răsare soarele, pentru că stau într-o cafenea vorbind cu colegi și prieteni. Este un sentiment frumos, este ceea ce ar trebui să fie de fapt cinematografia, este ceea ce de fapt ar trebui să fie un festival de film”, a declarat Weissberg, citat de Digi 24.  

 

De altfel, TIFF a fost catalogat și de către site-ul Raindance.org unul dintre cele 100 de festivaluri de film ”esențiale” din lume și este recomandat drept o destinație importantă a anului pentru profesioniştii de film. TIFF ”a reușit să se diferențieze de blocul est-european de festivaluri prin mixul său de strălucire și informalitate”, se arată în recomandarea Raindance.

Comentarii Facebook