Clujul rămâne ,,campion” în România la prețurile mari ale chiriilor! Vezi cât costă să închiriezi un apartament, în funcție de cartier


Prețurile locuințelor din Cluj-Napoca continuă să rămână halucinante! 

Deși costurile pentru închirierea unui apartament au scăzut cu aproximativ 14% în decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie, Cluj-Napoca rămâne lider pe piața imobiliară din România atunci când vorbim de prețuri, potrivit ultimelor date ale indicelui imobiliar BLITZ.

Iată câteva exemple de chirii medii pe cartiere:

  • Florești: €359 
  • Mărăști: €441
  • Mănăștur: €447
  • Central: €515 
  • Bună Ziua: €600 

Dacă vorbim despre achiziționarea unei locuințe, prețul mediu al unui metru pătrat în Cluj-Napoca a crescut cu +7,87% în decembrie 2024, comparativ cu aceeași perioada a anului anterior (de la 2.363 €/mp la 2.549 €/mp).

În Cluj, în luna decembrie 2024, prețurile apartamentelor au înregistrat următoarele variații:

  • Apahida: Prețurile pe mp au scăzut cu -0,07%, atingând media de €1.371.
  • Florești: O creștere cu +1,47%, ajungând la €1.584/ mp.
  • Baciu: o creștere cu +4,82%, iar prețul mediu pe mp a fost de €1.848
  • Someșeni: O creștere cu +1,23%, cu prețul mediu pe mp la €2.052
  • Iris: O creștere cu +2,67%, cu prețuri la o medie de  €2.195 pe mp.
  • Mănăștur: o creștere cu +6,23%, cu un preț mediu pe mp de €2.301
  • Dâmbul Rotund: creștere cu +10,94%, la o medie €2.393 pe mp.
  • Mărăști: creștere cu +7,32%, ajungând la €2.714 pe mp.
  • Europa: o creștere cu +0,71%  la un preț mediu: €2.827 pe mp.
  • Bună Ziua: O creștere cu +2,1%, la o valoare medie de €2.919 pe mp.
  • Gheorgheni: o scădere cu -0,31% și un preț mediu de €2.923 pe mp.
  • Central: o scădere de preț cu – 0,52% la un pret mediu: €3.059 pe mp.
  • Zorilor: creștere cu +19,44%, la un preț mediu de €3.066 pe mp. 
  • Semicentrală: O creștere cu +4,06%, la un preț mediu de €3.278 pe mp.

Comentarii Facebook