Duminica 22 Decembrie

Clujul va găzdui din nou Cupa Dan Căpitan, etapa națională de schi pentru copii! Va avea loc la Buscat, cum îți poți înscrie copilul în competiție


După o pauză de 25 de ani, județul Cluj găzduiește o etapă națională de schi sub 12 ani. În 4-5 martie, cei mai buni tineri schiori cu vârsta sub 12 ani ai României se vor întrece pe Pârtia Buscat, din localitatea Băișoara (județul Cluj), la Cupa Dan Căpitan, etapă națională (a VI-a) din cadrul Mini Cupei României la schi alpin. 

Sportivii vor concura în două probe de slalom uriaș, pe pârtia roșie (dificultate medie), unde vor fi montate între 17 și 20 de porți, iar câștigătorii fiecărei zile vor fi premiați. 

Pot participa și sportivii amatori

Pe lângă sportivii legitimați la cluburile de performanță, în funcție de categoriile de vârstă acceptate în concurs, respectiv U8, U10, U12, atât fete cât și băieți, organizatorii anunță că și sportivii amatori pot participa. Mai mult decât atât, organizatorii anunță că acceptă și o grupă specială HC – pentru cei născuți în 2011.

Au trecut 25 de ani de când aici se organiza Cupa Băișoara, și iată că tot aici, la Cluj, se întâlnesc, la un concurs, cele mai bune cluburi de schi din țară. Acum, la Buscat Resort avem o pârtie dedicată concursului și cele mai bune condiții pentru o astfel de competiție”, spune Iancu Șerbănescu, fost membru al Lotului Național de Schi al României și organizator al evenimentului.

Înscrieri deschise până vineri, 3 martie, ora 12:00

Copiii care doresc să participe încă se mai pot înscrie în competiție, astfel: 

Pentru a fi înregistrați în competiție, sportivii, inclusiv amatori trebuie să transmită o copie a certificatului de naștere și cele două declarații (Consimțământul privind protecția și prelucrarea datelor cu caracter personal și Declarația sportivului) stipulate în regulamentul de participare pe adresa de e-mail cupacapitan@buscat.ro.

Taxa de participare este de 50 lei pentru ambele zile de concurs. Participanții sunt încurajați să folosească teleschiul care deservește această pârtie, astfel încât turiștii aflați în stațiune să poată folosi telescaunul Buscat. 

Cine a fost Dan Căpitan

Dan Căpitan a fost o emblemă a schiului românesc, multiplu campion național, cu o carieră sportivă de aproape trei decenii. Timp de 14 ani, a fost antrenorul lotului național de copii al României. La începutul anilor 1990, cei zece sportivi antrenați de el erau mereu pe podiumuri la competiții, ducând Clujul în topul deținătorilor de medalii din România.  

Chiar faptul că Dan Căpitan a fost antrenorul lotului național este dovada performanței pe care o făcea cu sportivii lui: selecționerul era stabilit în funcție de numărul de medalii câștigate cu echipa sa. Mă bucură să văd tot mai multe academii de schi care fac antrenamente și perfecționează tehnica tinerilor schiori pe pârtiile din Cluj. Cupa ”Dan Căpitan” este cel mai bun prilej de a evalua stadiul tehnic al sportivilor, dar și rezultatele antrenorilor”, a adăugat Iancu Șerbănescu. 

Organizatorii estimează că, în cele două zile de concurs, vor ajunge la start aproximativ 250 de sportivi și peste 300 de spectatori. 

Comentarii Facebook