Duminica 22 Decembrie

CNAIR promite că va inaugura 118 km de autostradă în 2019. Cine spune că este imposibil!


Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură susțin că este imposibil ca CNAIR să inaugureze 118 km de autostradă în 2019.

În continuare autorităţile afişează dispreţul şi sfidarea din anii trecuţi, promiţând cai verzi pe pereţi. Avem şi o nouă abordare de tipul "nu noi dăm termenele, constructorii spun că finalizează în 2019". De parcă oficialii CNAIR sunt nişte mieluşei inocenţi care nu înţeleg ce li se întâmplă. Dacă antreprenorii nu respectă graficele de execuţie şi obligaţiile asumate contractual, de ce nu sunt penalizaţi?! Este, evident, doar o altă fumigenă creată cu scopul de a ascunde fuga de răspundere şi incompetenţa (i)responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere", scrie Pro Infrastructura, pe pagina de Facebook.

Realitatea este cruntă. În 2019 pot fi inauguraţi cu siguranţă doar 43,28 km, adică loturile 3 (mai-iunie) şi 4 (august-septembrie) ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (între Holdea şi Şoimuş). În acest moment, este fezabil, dar dificil, ca la finalul lui 2019 să circulăm pe încă aproximativ 8 km din Autostrada A10 între Sebeş şi nodul Alba Iulia Sud, pe bretele scurte de acces de la Lancrăm. Restul tronsonului (până la Alba Iulia Nord) nu poate fi gata în 2019, realist vorbind. Iar sectorul de 17,9 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre Iernut şi Cheţani are doar şanse teoretice să fie deschis până la sfârşitul lui 2019 din cauza problemelor financiare ale constructorului (Astaldi) şi birocraţiei nerezolvate.

Aşadar, scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane şi minciuni gogonate", mai precizează Asociaţia Pro Infrastructură.

CNAIR promite marea cu sarea la început de an și garantează că vom avea o mie de kilometri de autostradă peste doi ani.


Concret, în 2019, ar trebui să se deschidă:

A1, Lugoj - Deva Lot 2, între Coşeviţa şi Margina - 4,39 km

A1, Lugoj - Deva Lot 4, între Şoimuş şi Ilia - 22,14 km

A1, Lugoj -Deva Lot 3, între Ilia şi Coşeviţa - 21,14 km

A3, Târgu Mureş - Ogra, Lot 1, între Târgu Mureş şi Ungheni - 4,5 km

A3, Ogra - Campia Turzii, Lot 2, între Iernut şi Cheţani - 17,9 km

A3, Ogra - Campia Turzii, Lot 3, între Cheţani şi Câmpia Turzii - 15,69 km

A3, Comarnic - Brasov, Lot 5, între Râşnov şi Cristian - 6,3 km

A10, Sebeş - Turda, Lot 1 - 17 km

A10, Sebeş - Turda, Lot 2 - 24,25 km

Comentarii Facebook