Duminica 22 Decembrie

COD GALBEN de instabilitate atmosferică în Cluj! Meteorologi: „Se va manifesta prin averse și descărcări electrice”


Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de vreme rea în România. A doua avertizare cod galben intră în vigoare astăzi, de la ora 21:00, și este valabilă până mâine, la ora 12:00, inclusiv pentru județul Cluj.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Occidentali și Meridionali, în Oltenia și vestul Transilvaniei.  

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp. 

cod.jpeg

Cod portocaliu de averse torențiale și cantități însemnate de apă 

Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, de la ora 21:00, până mâine, la ora 12:00, va fi în vigoare un cod portocaliu de averse torențiale.  

În intervalul menționat, în județul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara vor fi averse torențiale și mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. 

Comentarii Facebook