Miercuri 25 Decembrie

COD GALBEN de inundații la Cluj


Administraţia Naţională Apele Române a emis o avertizare de tip cod GALBEN de inundații pentru mai multe județe din România, printre care și Clujul.

Codul a fost emis pentru râurile din bazinele hidrografice: Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb –cursuri superioare şi mijlocii (judeţele Cluj, Bihor, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega superioară, Timiş superior şi mijllociu, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), afluenţii Mureşului inferior din judeţele Hunedoara şi Arad, Drincea, Desnăţui, Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Olt, Vedea-bazin superior amonte s.h. Văleni şi afluenţii săi (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), afluenţii Argeşului din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu, afluentii Ialomiţei din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa, Buzău şi afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi.

Sunt vizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi pe unele râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în zonele de deal şi munte, din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea.

Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri.

Comentarii Facebook