Duminica 22 Decembrie

Cod galben de ninsori și ploi în aproape toată țara. Ce se întâmplă la Cluj



Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de precipitații însemnate cantitativ.

Avertismentul este valabil până sâmbătă la prânz și se semnalează ploi însemnate cantitativ, ninsori, strat consistent de zăpadă, polei.

În intervalul menţionat în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Precipitaţii mixte se vor semnala în Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania, unde se va forma polei. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În regiunile sudice şi sud-estice, dar şi pe crestele montane, vântul va avea intensificări temporare, cu rafale ce vor depăşi local 55...65 km/h.

De asemenea, în după-amiaza zilei de 28 noiembrie şi în noaptea de 28/29 noiembrie precipitaţiile se vor semnala pe arii mai extinse în regiunile intracarpatice şi vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

 

Clujul nu este cuprins în zona de cod galben, însă meteorologii anunță posibile ploi și ninsori în timpul nopții.

Comentarii Facebook