Vineri 22 Noiembrie

Cod galben de ploi și vijelii în Cluj și mai multe județe din țară


Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de instabilitate atmosferică, valabil pentru mai multe județe, pintre care și Clujul.

Avertismentul este valabil în perioada 07 iunie, ora 13:00 – 07 iunie, ora 21:00.

În intervalul menționat, în nord-vestul țării și în zona Munților Apuseni instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

De asemenea, ANM a mai emis și o informare meteorologică de vreme rea, care va afecta aproape toată țara, valabilă în perioada  07 iunie, ora 13:00 – 09 iunie, ora 06:00.

În intervalul menționat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de duminică (7 iunie) în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale și sudice, precum și în zonele de munte, iar luni (8 iunie), îndeosebi în vestul și nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Totodată, meteorologii avertizează că gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat pe tot parcursul săptămânii (8-14 iunie) în majoritatea regiunilor.


 

Comentarii Facebook