Duminica 22 Decembrie

Cod galben de vijelii și ninsori la munte. Ce se întâmplă în restul țării



Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de viscol și ninsori în zona montană din România, valabil în intervalul 29 octombrie, ora 14:00 – 31 octombrie, ora 23:00.

Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 octombrie şi până în seara zilei de luni, 31 octombrie, la munte vor fi intervale de timp în care va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60...70 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea. Mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali rafalele vor depăşi temporar 80 km/h şi se va depune strat nou de zăpadă.

De asemenea, conform meteorologilor, intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50...60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

Comentarii Facebook