Duminica 22 Decembrie

Colectarea selectivă a deșeurilor, primul pas spre reciclare. Cum se implementează acest proces la Cluj

 

 

Colectarea selectivă a deşeurilor se referă la păstrarea separată a deşeurilor în funcție de tipul şi natura acestora. De exemplu o variantă ar fi colectarea a fracţiei umede separat de fracţia uscată iar altă variantă ar fi colectarea selectivă a deşeurilor pe mai multe categorii: deşeuri de hârtie/carton, plastic, metal, sticlă şi deşeuri organice.

Reciclarea deşeurilor este procesul tehnologic prin care un tip de deşeu (ex. Hârtie, plastic, metal) este considerat materie primă şi este transformat în alt produs, cu aceleași caracteristici sau un produs diferit, cu alte funcţii. De exemplu, sticla poate fi reciclată la infinit, deci un borcan din sticlă poate fi transformat la infinit tot în ambalaj de sticlă iar un ambalaj de tip PET poate fi, de exemplu, transformat tot în ambalaj de plastic dar poate de asemenea fi transformat în obiecte de îmbrăcăminte sau poate intra în componenţa pavajelor sau a ţiglelor.

În concluzie, generatorii de deşeuri nu pot spune că reciclează deşeurile, acesta fiind un proces tehnologic, dar contribuie considerabil la acest proces prin colectarea selectivă a deşeurilor. Astfel, colectarea selectivă a deşeurilor este etapa cea mai importantă din cadrul gestiunii deşeurilor, care contribuie considerabil la creşterea gradului de reciclare a acestora.

Cum se realizează colectarea selectivă a deşeurilor în Municipiul Cluj-Napoca şi de când a fost implementată de Rosal?

Rosal s-a organizat în sensul colectării selective începând cu anul 2011 dezvoltând acest sistem de-a lungul timpului. Pe scurt, acest proces se desfăşoară prin:


- program separat de colectare a deşeurilor reciclabile – hârtie/carton, plastic, metal, cu o maşină distinctă, în zilele: marţi în Grigorescu, miercuri în Gruia, joi în Manastur, vineri şi sâmbătă în Zorilor şi sâmbăta în Centru şi Făget; (programul detaliat, pe străzi, poate fi consultat pe: http://www.rosal.ro/pdf/program-ridicare-deseuri-rosal-dec-2015.pdf
- program separat de colectare a deşeurilor de sticlă, cu o maşină distinctă în ziua de joi după masa;
- proiect pilot de colectare selectivă a deşeurilor menajere în zonele rezidenţiale cu blocuri prin punct de colectare selectivă subterană a deşeurilor; primul punct de acest fel este situat în Zorilor, pe strada Luceafărului; acesta a fost realizat printr-o investiție de 15.000 de euro din partea Rosal iar la solicitarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca acest proiect se poate extinde; Rosal are capacitatea de a implementa acest sistem pe tot sectorul pe care îl deservește;
- colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje prin recipiente de tip igloo, primite în custodie de la Eco-Rom Ambalaje pentru a fi gestionate de Rosal, printr-un acord de parteneriat; acestea sunt situate în 60 de locaţii de pe domeniul public al Municipiului, stabilite de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca; locația acestora poate varia în funcție de evenimentele care au loc în Municipiul Cluj-Napoca dar și de lucrările de reabilitare a străzilor; lista actualizată a acestora poate fi consultată pe site-ul Rosal.
- campanii de colectare selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice care în anul 2016 au avut şi au loc lunar, în ultima sâmbătă din lună;

Cum sunt valorificate deşeurile colectate selectiv?

După colectarea fracţiei uscate separat de deşeurile menajere, deşeurile reciclabile sunt supuse unui proces de sortare manuală şi apoi sunt transmise către reciclatori finali (agenţi economici autorizaţi care folosesc deşeurile pe post de materii prime pentru a le transforma în alte produse) pe categorii de deşeuri.

De ce este nevoie de sortarea deşeurilor dacă acestea sunt colectate selectiv? Pentru că reciclatorii primesc doar deşeuri de o anumită categorie, iar plasticul de exemplu, poate fi de foarte multe tipuri (ex. PET, PE, HDPE, etc.); trebuie luată de asemenea în considerare situaţia în care deşeurile nu sunt colectare selectiv foarte corect iar în compoziţia fracţiei uscate a deşeurilor sunt întâlnite foarte frecvent şi deşeuri care nu se pot recicla.

Astfel, Rosal colaborează cu un agent economic autorizat care sortează pe mai multe categorii de deşeuri aşa numita fracţie uscată colectată separat de fracţia umedă care este compusă în principal din deşeuri organice.

Reciclarea deşeurilor colectate de Rosal ajung, în general, la reciclatori din Suceava, Buzău, Bucureşti şi Ungaria, aspect care depinde de mai mulţi factori.

De ce este bine ca populaţia să separe deşeurile menajere de cele reciclabile şi care sunt beneficiile acestui proces?

Colectarea selectivă a deşeurilor la sursă este importantă în primul rând pentru evitarea contaminării deşeurilor reciclabile în special a hârtiei şi scăderea calităţii acestora în cadrul procesului de reciclare. Astfel, dacă deşeurile de hârtie sunt amestecate cu cele de la bucătărie există riscul ca acestea să nu mai poată fi reciclate sau să fie reciclate dar nu la potențialul maxim, în urma sortării acestora.
Avantajele colectării selective a deşeurilor constau, succint, în: (1) economia de energie, (2) economia de resurse neregenerabile, (3) economisirea spațiului necesar depozitării deşeurilor, (4) evitarea degradării mediului prin depozitarea deşeurilor pe sol şi reducerea gradului de extragere a resurselor neregenerabile, (5) dezvoltarea durabilă, (6) crearea de noi locuri de muncă în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor.

Colectarea selectivă este de asemenea importantă, cel puţin în contextul în care în Cluj-Napoca nu există staţie automată de capacitate mare care să sorteze toate deşeurile manajere generate. Astfel, în lipsa unei sortări a întregii cantităţi de deşeuri menajere generate, cantitatea de deşeuri care ajung la reciclare se bazează în principal pe deşeurile care se colectează selectiv la sursă.

În cazul Municipiului Cluj-Napoca, unde încă nu există staţie de sortare automată sau depozit ecologic de deşeuri, colectarea selectivă a deşeurilor are un rol extrem de important ca prim pas în creşterea cantităţilor de deşeuri care se trimit spre reciclare.

Dacă deşeurile nu sunt colectate selectiv, iar deşeurile reciclabile sunt amestecate cu deşeurile menajere, acestea (1) ajung să fie depozitate pe o platformă temporară de unde apoi vor trebui transportate la distanţe foarte mari de la locul de generare, (2) se pierde o cantitate mare de materii prime care ar minimiza impactul asupra mediului datorat exploatării de noi resurse naturale, (3) nu se ating ţintele de reciclare şi valorificare a deşeurilor impuse de UE fapt care ar putea declanşa măsuri financiare în acest sector (în urma declanşării procedurii de infringement), etc.

În acest context Rosal apel către generatorii de deşeuri (atât populaţie cât şi agenţi economici) să anunţe intenţia de a colecta selectiv deşeurile pentru a putea fi incluşi în programul utilajelor care colectează aceste tipuri de deşeuri – (1) sticlă şi (2) hârtie/carton, plastic, metal (mail: rosalcluj@rosal.ro).

Mai multe informaţii cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor se pot obţine şi de pe site-ul Rosal Grup, secţiunea sucursala Cluj-Napoca (click AICI), unde este prezent inclusiv un ghid de colectare selectivă a deşeurilor cu detalii în acest sens.






Comentarii Facebook