Duminica 22 Decembrie

Comuna Beliș, acuzată că vrea să iasă din Parcul Natural Apuseni pentru a da ”tunuri imobiliare”


Primăria comunei Beliș, din județul Cluj, vrea să iasă oficial din Parcul Natural Apuseni, pentru a putea emite autorizații pe bandă rulantă, spun activiștii. 

Primăria vrea să organizeze, pentru asta, un referendum local și susține că numai așa vor putea fi permise lucrări de modernizare. Activiștii de mediu, însă, spun că zona turistică este, de fapt, vânată de dezvoltatori. Oricum, pentru ca localitatea să fie scoasă din aria protejată, este nevoie de o hotărâre de Guvern, conform stirileprotv.ro

Referendumul va avea loc în 4 decembrie. 

Primaria dorește prin referendum sa iasă din Parcul Natural Apuseni. Ideea de a scoate comuna din Parcul Natural Apuseni contravine cu politicile Uniunii Europene de a mări de la 23 la sută la 30 la sută suprafețele protejate din România si la zece la sută suprafață strictă. Referendumul nu are nicio bază legală, e folosit strict ca presiune politică. Amintesc că avem inițiată, cu Asociația SOS, și o petiție cu aproape zece mii de semnatari care cere stoparea poluării lacurilor la Tarnița si Beliș-Fântânele. La lac s-ar concentra proprietățile dorite de primar care ar polua și mai tare apa, iar la petiția noastră doar parțial, deși necesar, s-au rezolvat problemele prin interzicerea bărcilor motorizate”, a declarat Adrian Dohotaru. 

Primăria se apără și spune că invazia gândacului de scoarță care ar fi distrus copacii din zonă, iar pădurea ar trebui exploatată, fapt imposibil în condițiile stricte ale unei arii protejate. Deocamdată, edilul comunei a refuzat să ofere un punct de vedere. 

Parcul a fost singurul stavil care ne-a mai ajutat și a fost împotriva acestor rechini imobiliari pentru că nu i-au lăsat să se extindă cu construcțiile în mijlocul pădurii, în mijlocul pășunii și așa mai departe”, a declarat un localnic.

Alin Moș, directorul Parcului Natural Apuseni: ”A crescut numărul de solicitări de avizare unor noi construcții din partea unor persoane care nu au domiciliul în această zonă”.

După referendum mai este nevoie și de o hotărâre de Guvern pentru ca ”jaful” să fie autorizat, susțin reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.

Comentarii Facebook