Duminica 22 Decembrie

Concerte de Colinde în Catedrala ”Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca


Catedrala ”Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 10) va găzdui două concerte de colinde organizate de către Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Concertul de Crăciun ”O, Noapte Sfântă!”, va reuni miercuri, 14 decembrie 2022, de la ora 19.30, trei coruri sub semnul aceleiași vești bune a Nașterii lui Hristos. Vor călăuzi sufletele în taina Nopții Sfinte, Corala Presbyterion, dirijor pr. Vlad Pupăză, Corala Surorilor Congregației Maicii Domnului, dirijor sr. Dominica CMD, și Corul Adoremus, dirijor prof. Ana-Maria Mureșan, solistă Alice Gavriliu, la pian Cristina Mureșan.

Duminică, 18 decembrie 2022, de la ora 19.30, va urma Concertul de colinde susținut de Corul „Angeli” din Cluj-Napoca, dirijat de prof. Angela David, la pian Monica Răfan, solist Paul Țap. 

Sărbătoarea Crăciunului este pentru creștini sărbătoare a familiei, a căldurii sufletești, a darului, a bunătății și împăcării. Credincioșii se pregătesc mai ales spiritual: sunt pelerini pe drumul Postului Crăciunului. Prieteni sau rudenii, cunoscuți și necunoscuți, își vestesc unii altora Nașterea Domnului, colindă. Termenul „colindă” provine din latinescul ”calo”, ”calare”, care însemna ”a chema, a convoca, a anunța”. Creștinii își anunță bucuria, se cheamă unii pe alții la Ieslea cu Pruncul Isus. Se apropie de El în adorație, iar ”Noaptea Sfântă” este, pentru ei, mai mult decât o noapte: este timp petrecut la Altare, în sfinte lăcașuri, capele și biserici, ore, zile, săptămâni, pe drumul Postului.

Și prin concertele de colinde programate în Catedrala greco-catolică din Cluj-Napoca, taina Sfintei Nașteri va putea fi trăită, împărtășită, va pregăti sufletele pentru întâlnirea adevărată la care fiecare, fără excepție, este chemat: aceea cu Dumnezeu. 

În acest timp binecuvântat când Sărbătoarea Nașterii Domnului se apropie, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul eparhial – atât prin participarea la concertele de colinde organizate pe întreg teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, cât și prin participarea regulată, în capele și biserici, la Sfintele Liturghii -, invită la comuniune în Familia Bisericii în jurul Altarului care îl cuprinde pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu prezent, mereu, în așteptarea celor pentru care s-a născut în lume.

Comentarii Facebook