Duminica 22 Decembrie

Conflict în Mănăștur din cauza unui magazin alimentar „folosit pe post de bar”. Oamenii se revoltă și cer să i se reducă programul: „Ne-am săturat”


E conflict în cartierul Mănăștur din cauza unui magazin alimentar folosit, potrivit locuitorilor din zonă, pe post de bar. Oamenii se plâng că acolo se adună de multe ori persoane care consumă alcool și ajung într-un final să tulbure liniștea publică încă de la orele 18 și până noaptea târziu. 

Cei care reclamă spun că au sesizat în repetate rânduri autoritățile locale cu privire la această problemă, fără a vedea vreo soluție. Aceștia speră în viitor comercianții să fie obligați să-și limiteze programul până la 22. 

„Ne-am săturat să vă tot sesizăm despre grupul de persoane care de multe ori în stare de ebrietate tulbură liniștea publică încă de la orele 18 și până noaptea târziu. 

Asta din cauză că magazinul de la Izlazului 14 este deschis non-stop și aceștia îl folosesc pe post de bar încurajați fiind de personalul vânzător de acolo, cu siguranță nu pe degeaba, asta e altă poveste. 

Dacă ar limita programul până la maxim ora 22 ar fi ok… Sunt deschise supermarketuri non-stop și e suficient”, se arată în sesizarea pentru Primăria Cluj. 

Comentarii Facebook