Duminica 22 Decembrie

Consiliul Județean Cluj vrea să instaureze starea de alertă la Pata Rât. Care sunt motivele



Conducerea Consiliului Județean Cluj a transmis o solicitare Prefectului pentru a convoca Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea declarării stării de alertă la Pata Rât.

Având în vedere situația existentă la Pata Rât, în calitate de vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a solicitat Prefectului convocarea în regim de urgență a CJSU în vederea declarării stării de alertă la Pata Rât”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Această solicitare este motivată de faptul că:

Studiile geo efectuate indică faptul că printre cauzele alunecărilor de deșeuri de la rampa veche de la Pata Rât se numără inclusiv ploile, apa infiltrată în decursul anilor precum și cantitățile semnificative de apă folosită la intervențiile de urgență ale I.S.U. pentru stingerea incendiilor spontane.

Apa acumulată în adâncimea rampei determină o creștere substanțială a cantității de levigat, fapt de natură a genera poluare cu efecte asupra stării de sănătate a populației.

În acest context, al creșterii cantității de apă acumulată acum, există riscul real ca aceasta să determine alte alunecări necontrolabile de deșeuri care pot afecta inclusiv centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca.

Scopul acestei solicitări oficiale, spun cei de la CJ Cluj, este acela de a crea cadrul necesar pentru implicarea tuturor instituțiilor și autorităților statului în vederea rezolvării cât mai rapide și în condiții optime a problemei de la Pata Rât.

Un nou incendiu a cuprins, miercuri seară, rampa de gunoi a Primăriei Cluj-napoca, de la Pata Rât, iar pompierii încă lucrează și joi dimineață pentru a lichida complet flăcările.

Comentarii Facebook