Constructorul turc al metroului de la Cluj face angajări la un târg de cariere din oraș: ,,Gülermak își caută colegi noi!”
Câștigătoarea contractelor pentru realizarea Metroului din Cluj, compania de construcții din Turcia, Gülermak, va participa la un târg de cariere din Cluj-Napoca.
„Gülermak își caută colegi noi! Ne întâlnim la Târgul de Cariere | CLUJ pentru a afla mai multe despre joburile din echipa noastră!”, a transmis compania.
Reamintim că, primarul Emil Boc a anunțat startul lucrărilor pe data de 5 iunie 2024. Linia 1 va avea o lungime de 21 de kilometri și 19 stații.
Primul tronson, totalizând puțin peste 9 kilometri, cu 9 stații și un depou suprateran, urma să fie finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).
Din ce motiv a pierdut Clujul finanțarea pentru un segment, de 8,8 km, al metroului
Jalonul 86 prevedea semnarea contractelor pentru 50% din lucrările pentru viitorul metrou din Cluj-Napoca, pentru secțiunea Țara Moților (Teilor) — Sf Maria (Câmpului) (7 stații), cu o lungime de 8,8 km. Licitația a fost derulată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Comisia a considerat că România nu a derulat corect licitația, tot din cauza modalității de publicare a documentelor în SEAP și în JOUE.
Aceasta mai susține și că regulile europene spun că autoritățile române ar fi trebuit să extindă termenele limită atunci când erau realizate modificări majore la licitație și documentație, în concordanță cu importanța schimbărilor.
Comisia consideră că schimbările ce au avut loc la condițiile licitației au fost semnificative, nu doar simple erori administative, ceea ce ar fi putut afecta decizia ofertanților de a participa la licitație. Astfel, valoarea contractului a fost majorată cu 30% și criteriile minime au fost modificate cu numai două săptămâni înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor.
1 Comentariu
Vai mama lui