Duminica 22 Decembrie

Consumul de apă a crescut în județul Cluj cu 40% din cauza țăranilor


Compania de Apă Someș anunță că în județul Cluj consumul de apă a crescut cu 40% din cauza agricultorilor care folosesc apa potabilă pentru a stropi culturile.

Urmare a acestui supraconsum, care nu este destinat satisfacerii nevoilor strict gospodarești - așa cum impune legislația în vigoare - apar ocazional situații în care debitul de apă posibil a fi furnizat prin sistemul de alimentare realizat conform prescripțiilor tehnice, devine insuficient pentru alimentarea în bune condiții a tuturor consumatorilor din aria deserviăa, astfel încât există ocazional în această perioadă excesiv de călduroasă, clienți care nu pot să beneficieze de apă potabilă nici pentru satisfacerea nevoilor umane și gospodărești minime”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Șomeș.

Conform legilor în vigoare ”utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare”.

Compania de Apa SOMES SA a lansat un apel către toți consumatorii din aria deservită în județele Cluj și Salaj, în particular către cei din zona rurală, ca pe perioada menținerii căldurilor excesive și a secetei, să limiteze la maxim utilizarea apei potabile din sistemul public de distribuție pentru alte scopuri decât cele strict destinate satisfacerii consumului personal, igienei și necesităților gospodarești normale.

Continuarea practicilor de utilizare a apei potabile pentru scopuri agricole, pune în pericol asigurarea alimentării normale cu apă pentru alți concetățeni, în particular dacă perioada de canicula se prelungește”, au mai precizat reprezentanții Companiei de Apă.


Comentarii Facebook