Contabila Cosmina Druţă, care a furat milioane de euro din contul ARDNV, rămâne cu o condamnare de 8 ani
Fosta contabilă șefă a Agenția de Dezvoltare Nord Vest, Cosmina Druță, a fost condamnată la opt ani de închisoare după ce a furat 2,7 milioane de euro din conturile instituției la care lucra.
Druță a furat din banii pe care Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest Opt îi avea pentru derularea proiectelor și i-a investit într-un bloc cu apartamente din Florești.
Cosmina Druţă a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune, iar soțul ei, Vasile Naica, a fost condmant la un an şi jumătate cu suspendare condiţionată.
Ea a furat din conturile Agenției suma de 2,7 milioane de euro.
Procurorii au acuzat-o pe Cosmina Druță, contabil la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest şi la SC Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT), asociat şi administrator la SC Vangher SRL, de: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (163 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (170 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (436 acte materiale), uz de fals, în formă continuată (436 acte materiale), spălare de bani, în formă continuată,
Soțul acesteia, Vasile Naică, administrator legal al S.C. VANGHER S.R.L., în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de spălare de bani, în formă continuată. S.C. VANGHER S.R.L., persoană juridică română, va fi parte în proces pentru infracţiunea de spălare de bani, în formă continuată.
Conform procurorilor DNA Cluj prejudiciul creat de contabila Cosmina Druță este de 2,7 milioane de euro, cu 900.000 de euro mai are decât se credea inițial. ”Inculpata Druţă Cosmina, în calitatea sa de contabil ADR Nord Vest şi S.C. IRCETT S.A., a profitat de atribuţiile sale de serviciu, respectiv acelea de a depune instrumente de plată la bancă şi trezorerie, de a ridica extrase de cont şi de a completa ordine de plată, în scopul însuşirii pe nedrept de sume de bani din patrimoniul acestor persoane juridice.
Concret, în perioada septembrie 2009 –iulie 2012, inculpata Druţă Cosmina, utilizând mijloace frauduloase (ordine de plată falsificate), a indus în eroare reprezentanţii unităţilor bancare unde aveau deschise conturi instituţiile la care era contabil şi i-a determinat să transfere suma totală de 11.537.204,31 lei (echivalentul a aproximativ 2.704.771,84 euro) din conturile ADR Nord Vest şi S.C. IRCETT S.A. în contul firmei sale S.C. VANGHER S.R.L. Inculpata a falsificat personal aceste documente bancare şi a solicitat transferurile în baza unor operaţiuni comerciale inexistente.
Pentru a ascunde toate aceste transferuri frauduloase, inculpata Druţă Cosmina a falsificat 170 de înscrisuri reprezentând extrasele de cont ale ADR Nord Vest, depuse în contabilitatea acestei instituţii, ordinele de plată ale S.C. IRCETT S.A., declaraţiile pentru plata obligaţiilor la Bugetul de stat şi Bugetele asigurărilor sociale şi ordinele de plată aferente întocmite pe numele S.C. IRCETT S.A. şi facturi fiscale. Una dintre consecinţele acestor acţiuni a fost şi diminuarea sau chiar neplata contribuţiilor la Bugetul de stat şi Bugetul asigurărilor sociale pentru partea vătămată ADR Nord Vest.
Pentru a crea aparenţa de legalitate a sumei de 11.537.204,31 lei transferate în mod fraudulos în conturile firmei sale S.C. VANGHER S.R.L., inculpata Druţă Cosmina a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi comerciale 91 de operaţiuni comerciale fictive cu presupuşi clienţi diverşi, pentru o parte din această sumă, iar o parte din transferuri nu le-a înregistrat deloc. De asemenea, suma totală de 184.200 lei a fost transferată în conturile unor persoane fizice sub aparenţa unor operaţiuni comerciale fictive pentru ca, ulterior, aceşti bani să fie retraşi din conturi de persoanele respective şi remişi inculpatei sau altor persoane la indicaţiile acesteia”, precizează procurorii DNA.
Banii sustrași de la ADRNV și IRCETT S.A. au fost folosiți pentru plata salariului său ca angajat al firmei VANGHER S.R.L., pentru achiziţionarea unor terenuri şi apartamente în localităţi din apropierea municipiului Cluj-Napoca, dar şi pentru achiziţionarea de bijuterii din aur şi a două autoturisme de lux. ”În cazul acestor achiziţii, inculpata a fost sprijinită de soţul său, inculpatul Naica Vasile, în calitate de administrator legal al învinuitei S.C. VANGHER S.R.L. sau în nume personal, prin participarea la semnarea contractelor de vânzare - cumpărare.
Părţile vătămate ADR Nord Vest şi S.C. IRCETT S.A. s-au constituit părţi civile în cauză, fără a preciza sumele exacte pe care le solicită. Pe parcursul urmăririi penale, inculpata Druţă Cosmina a restituit din contul S.C. VANGHER S.R.L. în contul părţii civile ADR Nord Vest suma de 261.483,74 lei, iar în contul părţii civile S.C. IRCETT S.A. suma totală de 414.158,14 lei”, au mai afirmat procurorii DNA Cluj.
Anchetatorii au dispus sechestru pe asigurător pe bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Druţă Cosmina, Naica Vasile şi S.C. VANGHER S.R.L.: conturi bancare, un autoturism de lux, 37 de imobile (terenuri şi apartamente) şi 232 de bijuterii.
2 Comentarii
Nu se putea intampla asa ceva fara ca japita sa fi avut un spate politic! Dar, ca de obicei, executantii cozi de topor primesc condamnarea simbolica iar politicianul mafiot ramane cu banii si are grija de "investitie".
Oricum, justitia e parte a sistemului mafiot!
puscarie cu executare si confiscarea averii pentru distinsa doamna drutza.......la fel pentru becali,patriciu, voiculescu....paCURar ionisca.....zis doctorul....etc....numai asa se termina cu jaful in rromania...