Duminica 22 Decembrie

Controale de amploare în Mănăștur. Polițiștii au împărțit zeci de amenzi în doar două ore FOTO


Polițiștii clujeni au desfășurat, joi seară, o serie de controale de amploare pe raza cartierului Mănăștur.

La  data de 13 februarie a.c, în intervalul orar 17:00-19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și cei de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Cluj – Napoca, Secțiile de Poliție 1, 2, 4, 5 au desfășurat o acțiune concentrată pe raza cartierului Mănăștur, în scopu responsabilizării participanților la trafic, a impunerii unui climat de disciplină rutieră, prevenirii faptelor antisociale”, informează IPJ Cluj.

S-a acționat, cu precădere, pe Calea Florești (Podul N), străzile Primăverii - Izlazului, Câmpului - Frunzișului, în zona intersecției Calea Mănăștur – Câmpului. De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au acționat pe raza localității în zona străzii Cetății.

Abaterile constatate au impus aplicarea a 62 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier și pentru încălcări ale  unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Comentarii Facebook