Controale de amploare la Cluj-Napoca! Câte amenzi au dat oamenii legii

Polițiștii clujeni au desfășurat, în zilele trecute, o serie de controale de amploare pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În perioada 29 mai - 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au organizat și desfășurat activități preponderent preventive. Scopul urmărit prin desfășurarea activităților a vizat impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în cadrul comunității, prevenirea și depistarea faptelor antisociale, infracționale, dar și de verificare a respectării măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii virusului COVID-19”, informează IPJ Cluj.

Totodată, s-a acționat în vederea combaterii tăierii ilegale de arbori și a respectării legislației  privind pescuitul.

Cu ocazia activității desfășurate au fost legitimate peste 300 de persoane. 

Din cele 66 de sancțiuni contravenționale aplicate în perioada menționată, 20 au reprezentat abateri de la normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991 R.

Au fost verificate în trafic 123 de autovehicule, iar pentru nerespectarea legislației rutiere polițiștii clujeni au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale.

În contextul combaterii Covid-19, polițiștii au informat 83 de administratori de localuri și terase despre obligația respectării măsurilor de prevenire a efectelor pandemiei dispuse pe perioada stării de alertă. 

Totodată, peste 15 persoane au fost informate despre obligația purtării măștii de protecție.

Acțiunea s-a efectuat cu participarea ISU Cluj, a jandarmilor și a funcționarilor publici din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Cluj-Napoca. 

Comentarii Facebook