Duminica 22 Decembrie

Controale de noapte la Cluj-Napoca. Zeci de persoane au fost oprite de polițiști


Polițiștii clujeni au desfășurat, azi-noapte, o serie de controale pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

”În noaptea de 21/22 martie a.c., în intervalul orar 23.00 – 01.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiilor 2,3 şi 5 Poliţie Cluj-Napoca şi al poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca şi Biroului pentru Centrul Universitar Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune de menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza de competenţă teritorială a Secţiei 7 Poliţie, respectiv în cartierele Între Lacuri şi Mărăşti”, informează IPJ Cluj.

Acţiunea a vizat şi principalele artere de circulaţie, respectiv strada Traian Vuia și strada Aurel Vlaicu, în vederea reducerii riscului rutier.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate 37 de persoane şi au fost controlate 20 de autovehicule. Abaterile de la legislaţia în vigoare constatate de către poliţişti au impus aplicarea a 12 sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale prevederilor O.U.G. 195/2002,  privind circulaţia pe drumurile publice. A fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată şi un permis de conducere, pentru depăşirea regimului legal de viteză.




Comentarii Facebook