Controale în zonele aglomerate din Cluj-Napoca. S-a acționat în piețe și săli de jocuri de noroc


Polițiștii clujeni au acționat în vederea verificării respectării măsurilor pentru împiedicarea răspândirii noului tip de virus COVID-19, în zonele aglomerate de pe raza municipiului Cluj-Napoca.  

Acțiunea s-a desfășurat la data de 21 iulie a.c., în intervalul orar 12.00-20.00. 

Oamenii legii au acționat în sistem integrat împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării mobile Cluj –Napoca, polițiști locali din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca. 

În cadrul acțiunii au fost verificate centrele comerciale din municipiul Cluj-Napoca, zone de agrement, supermarketuri, piețe agroalimentare și săli de jocuri de noroc. 

Au fost legitimate peste 160 de persoane și au fost verificate peste 80 de societăți comerciale, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020. 

Pe linie rutieră, polițiștii au verificat 45 de vehicule, iar în urma abaterilor constatate de către conducătorii acestora, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2020.

Totodată, au fost verificate 115 mijloace de transport în comun, fiind legitimați peste 1000 de călători. 4 persoane au fost sancționate contravențional pentru lipsa măștii de protecție obligatorie.

Comentarii Facebook